Un magnat din industria cinematografică chineză a anunţat pe blogul său că a fost victima unui jaf comis în timpul Festivalului de Film de la Cannes şi a criticat cu vehemenţă "aroganţa" şi "lipsa siguranţei" care domnesc în Franţa.
Zhang Qiang este numărul doi în ierarhia China Film Group, cel mai important şi mai influent conglomerat de stat însărcinat cu producţia din domeniul celei de-a şaptea arte în China.
El spune că a venit la Cannes cu ocazia festivalului şi s-a cazat într-o reşedinţă de vacanţă administrată de grupul Pierre et Vacances. După ce s-a întors de la cină, magnatul chinez a găsit uşa de la apartamentul său larg deschisă, după ce fusese forţată. Bagajele i-au fost furate.
"Conducerea hotelului s-a arătat indiferentă şi mi-a cerut să sun eu însumi la poliţie, spunând că ei pot doar să schimbe broasca de la uşă şi nici măcar nu au vrut să intre pentru a arunca o privire la mine în apartament", a declarat magnatul chinez.
"Siguranţa publică din Franţa este cu adevărat proastă şi, în faţa unei astfel de aroganţe, nu trebuie să eziţi atunci când iei decizia de a nu veni la un astfel de festival", a adăugat Zhang Qiang, referindu-se la acest incident pe care îl consideră "o experienţă dramatică".
Chestiunea securităţii de la Festivalul de la Cannes a fost pusă sub semnul întrebării în aceste zile, după furtul unor bijuterii Chopard, estimate la 1,4 milioane de dolari, care au fost sustrase în noaptea de joi spre vineri dintr-o cameră de hotel de pe Croazetă.
Zhang Qiang a publicat mesajul său online, joi, iar acesta a fost preluat de foarte multe ori de internauţii chinezi.
Sâmbătă, într-un alt mesaj, vicepreşedintele China Film Group a anunţat că autorităţile de la Cannes, conducerea festivalului şi directorii hotelului în care era cazat i-au prezentat scuzele lor.
În urmă cu două luni, China şi-a ex