Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa foto a crescut cu 11% în T1 2013, la nouă milioane de euro

Publicat in Glasul Aradului, luni 20 mai 2013 ·

Piaţa foto a atins o valoare totală de nouă milioane de euro în primele trei luni din 2013, o performanţă cu 11% mai bună faţă de aceeaşi perioadă din 2012, relevă datele unui studiu realizat de GfK TEMAX România. În timp ce camerele foto compacte au crescut cu 2% în valoare, segmentul de DSLR-uri a avut rate de creştere de două cifre şi a salvat sectorul. Aparatele compacte au înregistrat o apreciere a preţului de două cifre, deşi numărul de unităţi vândute a fost mai mic, preţul mai mare al produselor vândute a dus la creşterea în valoare a segmentului. Până în acest moment, piaţa foto a gestionat bine competiţia reprezentată de smartphone-uri şi generează optimism pentru anul 2013. În ceea ce priveşte piaţa de imprimante şi multifuncţionale, aceasta a arătat o uşoară revenire după o lungă perioadă de timp, imprimantele laser aducând o rată de creştere pozitivă pentru întregul sector. Această piaţă a înregistrat o uşoară creştere de 3,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atingând valoarea de opt milioane de euro. Segmentul care a generat creşterea a fost acela al imprimantelor şi multifuncţionalelor laser, care a depăşit nivelul echilibrat la care s-a aflat în ultimele trimestre. Întregul segment al tehnologiei ink continuă trendul descendent, potrivit aceluiaşi studiu. GfK Temax este un indice utilizat de GfK Retail and Technology pentru a monitoriza pieţele bunurilor de folosinţă îndelungată. Rezultatele sunt bazate pe studiile desfăşurate regulat pe panelul de retail al GfK. Panelul de retail cuprinde date de la peste 390.000 de puncte de vânzare la nivel mondial. Începând cu februarie 2009, GfK Retail and Technology calculează indicele GfK TEMAX la nivel internaţional, în peste 30 de ţări. Este primul indicator care include toate pieţele bunurilor de folosinţă îndelungată în ţări diferite. GfK este una dintre cele mai mari companii de cercet

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°