Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru că s-a modificat contractul-cadru din această lună, Mii de bolnavi mintal din Tulcea rămân neconsultaţi de psihiatrii tulceni

Publicat in Obiectiv Tulcea, luni 20 mai 2013 ·

O conferinţă de presă susţinută vineri la Colegiul Medicilor Tulcea de dr. Mihai Tatu (preşedintele Patrona­tului Medicilor Tulcea), dr. Doina Isac (preşedintele Colegiului Medicilor de Familie Tulcea) şi dr. Constantin Ciureanu (vicepreşedintele Colegiului Medicilor de Familie Tulcea) a scos la iveală o situaţie delicată la nivelul judeţului Tulcea, care ar putea avea un impact social deosebit dacă nu se face modificarea Contractului cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale din acest an, astfel încât medicii specia­lişti să poată consulta mai mult de 14 bolnavi pe zi.

Psihiatrul Mihai Tatu, doctorul cu cea mai mare adresabilitate din Tulcea, cu peste 1600 de prescripţii lunar până la modificare contractului-cadru, a de­cla­rat că prin restricţia adusă de „artico­lul 50” mai poate oferi consul­taţii pentru cel mult 240 de bolnavi lunar, ceilalţi urmând să îşi procure singuri medica­mentele care nu sunt deloc ieftine şi nici nu pot fi prescrise de medicii de familie.

Faptul că tocmai medicii psihiatri au insistat în urmă cu câţiva ani ca me­di­caţia pentru bolnavii cu afecţiuni speci­fice să fie prescrise doar de psihiatri se întoarce iată ca un bumerang împotriva lor şi asta în condiţiile în care sunt şi unii psihiatri cu aceesabilitate mai mare şi care, conform noului contract, nu pot avea consultaţii la viteză ca până acum ci trebuie să aibă cel puţin 30 de minute alocate fiecărui bolnav.

„Prin această modificare înseamnă că mai mult de jumătate din cei peste trei mii de bolnavi cronici cu afecţiuni psihice din judeţ rămân fără reţete şi sunt obligaţi să-şi cumpere medicamen­tele din venituri proprii. Nu sunt medica­mente ieftine, unii nu şi le per­mit, intră în sevraj şi devin chiar vio­lenţi ca să nu mai zic şi că lipsa medi­caţiei are drept efect agravarea bolii şi internarea pacienţilor. Şi se ajunge în situaţia în care o medic

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 3 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 7 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 5 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 3 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 9 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/2°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/1°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°