Un procuror a declarat luni că în dosarul transferurilor de jucători urmează încă doi ani de procese, la Curtea de Apel Bucureşti şi apoi la instanţa supremă, precizând că în acest interval nu se pot prescrie faptele de care sunt acuzaţi cei opt oameni de fotbal.
Un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să trimită DOSARUL TRANSFERURILOR de jucători pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea fiind luată cu majoritate de voturi. Judecătoarele Corin Jîjîie şi Lucia Rog au dispus trimiterea dosarului pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, în timp ce al treilea magistrat din complet, Lavinia Lefterache, a avut o opinie separată.
Un procuror a explicat pentru ProSport ce se va întâmpla în continuare cu dosarul transferurilor de jucători, în care sunt acuzaţi Gheorghe Popescu, George Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali, Jean Pădureanu şi Gheorghe Nețoiu.
"Dosarul se întoarce la Curtea de Apel, însă nu poate fi judecat de acelaşi complet care a dat condamnările anterioare. Chiar dacă se ajunge la aceiaşi judecători prin sistemul de repartizare aleatorie, aceştia se vor recuza, pentru că deja s-au pronunţat. Noul complet va judeca numai pe aspectele indicate de Curtea Supremă şi poate da orice decizie, de la achitare, la mărirea pedepselor sau schimbarea modalităţii de execuţie pentru o parte dintre inculpaţi. Se ştie că Gică Popescu, Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu au fost condamnaţi cu suspendare", a arătat procurorul.
Acesta a adăugat că dosarul nu se va judeca în regim de urgenţă, ci va urma cursul normal al justiţiei.
"Mă aştept ca abia în 2014, pe vremea aceasta să existe un verdict la Curtea de Apel şi probabil prin 2015 se va termina la Înalta Curte, unde se va finaliza dosarul", a precizat sursa citată.
Potrivit procurorului, în perioada în