Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TVR, lider de audienţă cu Eurovision

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 20 mai 2013 ·

1.515.000 de telespectatori (8% rating şi 22,8% cotă de piaţă) au urmărit în medie, la nivel naţional, concursul în care Cezar, reprezentantul României, s-a clasat pe locul 13. Următorul post tv, Kanal D, a obţinut mai puţin de jumătate de audienţa postului public pe acelaşi interval (mai exact 648.000 de telespectatori). Sursa: Reuters

Seara finalei Eurovision 2013 de sâmbătă, 18 mai, a adus TVR 1 în poziţia de lider de audienţă la nivelul tuturor categoriilor de public în intervalul 22.00-01.30. La nivel urban, finala Eurovision, câştigată anul acesta de Danemarca, a fost urmărită de 1.004.000 de telespectatori, ceea ce corespunde unui rating mediu de 9,6% şi unei cote de piaţă de 26,6%.

Şi la nivelul publicului comercial, TVR 1 şi-a adjudecat poziţia de lider de audienţă cu 7,1% rating mediu şi 21,3% cotă de piaţă medie. Momentul în care Cezar a urcat pe scena de la Malmö Arena, precum şi intervalul de anunţare a notelor au fost cele mai urmărite de telespectatorii din România.

Astfel, minutul de aur al transmisiei TVR s-a înregistrat, la nivel naţional, la 23.12, când 1.878.000 de români (rating 9,9%, share 23,6%) urmăreau evoluţia lui Cezar. La nivel urban şi comercial, minutul cel mai urmărit s-a înregistrat la 22.53. Un total de 1.236.000 de telespectatori din mediul urban (11,8% rating, respectiv 26,4% share) se uitau atunci la TVR 1, la anunţarea punctajelor. În acelaşi minut, la nivel comercial, TVR 1 a înregistrat un rating de 9,5% şi o cotă de piaţă de 23,7%.

Danemarca a câștigat concursul Eurovision 2013, cu melodia Only Teardrops, interpretată de Emmelie de Forest, care a obținut 281 de puncte în urma voturilor publicului și ale juriului internațional. Pe următoarele două poziții s-au clasat Azerbaidjan și Ucraina. Finala Eurovision din 18 mai a fost difuzată în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internațional și

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 58 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 32 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 12 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°