Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI: Valeriu Zgonea, la un concert Bon Jovi în timpul unei vizite oficiale la Viena

Publicat in Romania Libera, luni 20 mai 2013 ·

"Cezar Ouatu: 'Am fost lovit şi biciuit de toţi'", titrează Adevărul în ediţia de luni: "Contratenorul consideră că la Eurovision jocurile au fost făcute, după ce Danemarca a câştigat concursul, iar el s-a calificat pe locul al 13-lea. La numai 20 de ani, Emmelie de Forest, interpreta piesei 'Only Teardrops', a câştigat concursul, reuşind să o surclaseze inclusiv pe veterana Bonnie Tyler (61 de ani), ce a reprezentat Marea Britanie cu 'Believe in Me'.

Preferata jucătorilor de la casele de pariuri a obţinut un total de 281 de puncte în urma voturilor exprimate de juriul de specialitate şi de telespectatorii Eurovision, pe următoarele două locuri calificându-se reprezentantul Azerbaidjanului (234 de puncte) şi artista din Ucraina (214 puncte). Contrar aşteptărilor, Krista Siegfrids, reprezentanta Finlandei, care s-a îmbrăcat într-o rochie albă de mireasă pentru a interpreta piesa 'Marry Me', s-a clasat pe antepenultima poziţie, cu doar 13 puncte, cu toate că ea a apelat la trucul sărutului cu o femeie".

Citeşte şi FINALA EUROVISION 2013 - Dezamăgire pentru România: Cezar Ouatu, pe locul 13. Danemarca a câştigat

Din Cotidianul aflăm că preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a dus la un concert Bon Jovi pe când se afla în timpuş unei vizite oficiale la Viena - "Preşedintele Camerei Deputaţilor, fan Bon Jovi: Valeriu Zgonea, la un concert rock în timpul unei vizite oficiale la Viena": "Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, a participat, vineri, la un concert susţinut de formaţia rock Bon Jovi, pe Hipodromul din Viena, în zilele în care avea programată o vizită de lucru în Austria.

Zgonea a fost însoţit de soţia sa şi de garda de corp şi a luat loc în tribuna oficială a Hipodromului Krieau, la concertul susţinut de grupul american Bon Jovi şi la care au asistat aproximativ 55.000 de spectatori. Preţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

REZULTATE BAC 2025. Notele la Bacalaureat, publicate azi pe Hotnews.ro

HotNews acum o ora
Rezultatele la BAC 2025 la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat se vor afișa vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, scrie Agepres.ro. Notele vor fi afișate până la ora 12

Peste 120 de cetăţeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat, repatriaţi la cerere de către Guvernul României

Gandul acum 26 minute
Peste 120 de cetăţeni români care se aflau în zona de conflict armat din Orientul Apropiat au ajuns, vineri dimineaţă, în România, fiind repatriaţi la cerere de către Guvernul României. Alte 37 de persoane urmează să ajungă în ţară, anunţă Executivu

Instanța SUA îi permite lui Trump să păstreze controlul asupra Gărzii Naționale din California

Mediafax acum 45 minute
Un complet de trei judecători din cadrul Curții de Apel a celui de-al 9-lea Circuit al Statelor Unite, cu sediul în San Francisco, a prelungit suspendarea pe care o impusese anterior asupra deciziei din 12 iunie a judecătorului districtual Charles B

Elevii intră în VACANȚA de vară, pe 20 iunie. Când va începe noul an școlar, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării

Gandul acum 45 minute
Elevii intră în vacanța de vară, pe 20 iunie, iar noul an școlar va începe pe 8 septembrie 2025, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Absolvenții de clasa a VIII-a au intrat în vacanță pe 13 iunie, iar cei ai claselor

Accident tragic în Botoșani cu o ambulanță, pe E85: Doi tineri au murit, iar alte patru persoane au fost rănite

Adevarul acum o ora
Doi tineri și-au pierdut viața și alte patru persoane au fost rănite în noaptea de vineri, 20 iunie, în urma unui accident rutier produs în apropierea localităţii Băluşeni, județul Botoșani, pe E85, după ce un autoturism în care se aflau patru tiner

EcoFin avizează vineri constatarea potrivit căreia România nu a luat măsuri pentru reducerea deficitului. Acestea trebuie adoptate prin ordonanţă sau lege şi trebuie trimise la Bruxelles săptămâna următoare

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare EcoFin, consiliul miniştrilor responsabili de finanţe şi economie din statele UE, vor aviza avineri recomandarea din 4 iunie a Comisiei Europene care constată că România, stat aflat în procedură de d

Performanță pentru UNDER 19! România va juca semifinala în Giulești, după 3-0 cu Danemarca

Gandul acum 9 ore
Reprezentativa U19 a României s-a calificat joi în semifinalele Euro U19, după ce a dispus cu 3-0 de echipa naţională U19 a Danemarcei, în ultimul meci al tricolorilor în grupa A a competiţiei. În celălalt meci al grupei A, Spania a dispus cu 5-0 de

Costurile asigurărilor maritime cresc puternic în Orientul Mijlociu, pe fondul conflictului dintre Israel și Iran / Teheranul amenință cu închiderea Strâmtorii Ormuz, unul dintre cele mai sensibile puncte de tranzit pentru aprovizionarea globală cu petrol

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Conflictul tot mai intens dintre Israel şi Iran determină o creştere semnificativă a costurilor de asigurare pentru navele care tranzitează Marea Roşie şi Golful Persic, reflectând o deteriorare acce

Licitaţii - 20 iunie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Societatea Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu – Feldioara S.R.L., cu sediul social în comuna Feldioara, str. Dumbrăvii nr. 1, jud. Braşov, cod de identificare fiscală RO44958790, reia organizarea licitaţiei publice deschisă cu strigare

Anca Dragu a aterizat de urgență la București / SURSE: Urmează să se vadă cu președintele Nicușor Dan

Gandul acum 10 ore
Fostul ministru de Finanțe în cabinetul tehnocrat Cioloș, Anca Dragu, a aterizat în această seară, în jurul orei 20:00, la București cu o cursă aeriană din capitala Republicii Moldova. Sursele Gândul spun că aceasta urmează să se vadă cu Nicușor Dan

Vremea

București
acum

20°
vin.

17°/24°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/27°
lun.

18°/31°
Iasi
acum

17°
vin.

16°/24°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/25°
lun.

15°/28°
Constanta
acum

20°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/23°
lun.

17°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
vin.

17°/28°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/31°
lun.

15°/34°