Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali, condamnat la 3 ani de închisoare

Publicat in Capital, luni 20 mai 2013 ·

Deputatul George Becali a fost condamnat luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 2 ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Instanţa a decis să schimbe însă condamnarea la 3 ani de închisoare cu suspendare primită anterior de Becali în dosarul sechestrării de persoane în pedeapsă de 3 ani cu executare.

Cele două pedepse au fost contopite şi George Becali va face pedeapsa cea mai mare, şi anume de 3 ani de închisoare cu executare.

În acelaşi dosar, fostul ministrul al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al marelui Stat Major General Dumitru Cioflină au fost condamnaţi la 2 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată.

Fiica lui Babiuc, Ioana Babiuc, a fost achitată.

Pe latura civilă, instanţa a decis ca George Becali şi Dumitru Cioflină să plătească suma de 421.000 dolari către Ministerul Finanţelor Publice, reprezentând despăgubiri şi pe George Becali şi Victor Babiuc să plătească suma de 448.000 dolari tot către Ministerul Finanţelor Publice.

De asemenea, George Becali trebuie să mai plătească alţi 21.000 de dolari către Ministerul Finanţelor. La aceste sume se adaugă dobânda calculată de BNR din 1998 până în prezent.

Judecătorii au menţinut sechestrul asigurător pus pe trei imobile aparţinând lui George Becali, Dumitru Cioflină şi Victor Babiuc, precum şi pe două terenuri din Voluntari ce-i aparţin lui George Becali.

Cei trei inculpaţi trebuie să achite câte 25.000 de lei cheltuieli judiciare către statul român.

Decizia este definitivă iar George Becali, Dumitru Cioflină şi Victor Babiuc urmează să fie încarceraţi în cursul zilei de luni.

George Becali a fost trimis în judecată de procurorii

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum o ora
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, purtând mănuşi de box: Ordinul e să fiu respinsă / Nu se poate respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte / Şoşoacă susţine că le-a scris lui Trump, Vance şi Musk

News.ro acum 33 minute
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Şoşoacă a purtat mănuşi de box şi a adăugat că nu a venit să lovească pe nimeni, ci să anunţe că ”pumnul românului va

S-a aprobat un ajutor financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici în 2025

Wall-Street.ro acum 30 minute
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 800 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, scrie Agerpres. El a spus că impactul soci

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum o ora
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Ajutor de stat de 3,9 miliarde lei pentru închiderea etapizată a minelor din Valea Jiului

G4Media acum 24 minute
Guvernul a aprobat, joi, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea unui ajutor de stat în valoare de 3,9 miliarde de lei pentru societatea Complexul energetic Valea Jiului S.A pentru implementarea etapizată a planului de închidere a exploatărilor miniere

Hidrologii avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe şi al unor inundaţii locale/ Codul galben, valabil până vineri la prânz

News.ro acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe - Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Harghita şi Neamţ - în condiţiile în care meteorologii au pro

Panică în Napoli după ce oraşul a fost zguduit de un cutremur. Locuitorii și-au petrecut noaptea pe străzi

HotNews acum 3 ore
Mulţi oameni din oraşul italian Napoli şi din împrejurimi şi-au petrecut noaptea pe străzi şi în maşini după ce un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,4 a zguduit clădiri, iar mai multe locuințe și mașini au fost avariate, relatează BBC. Seismol

INS: Rata anuală a inflaţiei în luna februarie a crescut la 5%, comparativ cu luna februarie 2024

News.ro acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2025 comparativ cu luna februarie 2024 a fost 5%, în creştere de la 4,95% în ianuarie, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”Indicele preţurilor de consum în luna februarie 2025 comparativ

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

20°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°