Secolul XXI a adus utilizarea tehnicilor specifice în vederea înlocuirii intuiţiei ca mijloc primordial în luarea deciziilor şi fundamentarea acestora pe o cercetare amănunţită a dependenţelor dintre diferite variabile, ce intră în corelaţie în cadrul fiecărui fenomen studiat. Nu şi în România!

România, în fapt, nu are o strategie energetică, nu are o strategie economică, nu are o strategie de securitate energetică, nu are o analiză de risc etc. Analizele de oportunitate, realizarea de studii de soluţii, cercetări, simulări etc., instrumente normale (chiar şi în perioada comunistă) sunt inexistente în România, totul se fundamentează pe „părerea mea”, „opinia mea”, „dorinţa mea” etc., mai ales dacă sunt miniştri, politicieni etc.

În acest context se înscriu şi discuţiile de mutarea sediilor ROMGAZ şi TRANSGAZ, care fără un draft de analiză sau studiu, analiză SWOT, ca să nu mai vorbim de stabilirea unui set minim de OBIECTIVE ENERGETICE (scrise, descrise, corelate şi asumate) stabilesc că este o etapă firească în contextul strategiei de dezvoltare şi internaţionalizare a activităţilor celor două companii.

Lipsa unei strategii energetice, care să cuprindă şi „strategia de dezvoltare şi internaţionalizare” a companiilor energetice, este un fapt autocunoscut şi care datează de mult timp în România.

Internaţionalizarea unei companii se face printr-o strategie de expansiune şi prin prezenţa acestora – deschiderea de sedii secundare - în centrele de afaceri cum sunt cele de la Viena (cea mai apropiată bursa de gaze), Londra (centrul business-lui European), Brusseles (centrul de lobby european) etc.

Un exemplu concret al internaţionalizării este firma MOL Ungaria, care a înţeles un element esenţial, mai ales in conditile unei firme mici : „Urmăreşte băieţii deştepţi!” – firmele mari, care domină pieţele de energie din Europa.

O abordare se