Mult-aşteptatul mall din Slatina, anunţat cu mare tam-tam în 2008 a fi ridicat pe strada Cireaşov, va rămâne doar un vis frumos. După ce, în ultimii doi ani, reprezentanţii companiei au tot anunţat că “Slatina Plaza Mall” va fi totuşi construit, acum este cert că acest proiect va rămâne doar la stadiul de vis. Aceasta va fi situaţia cel puţin în următorii doi ani pentru că autorităţile nu renunţă la intenţie, găsind deja un nou teren.
Terenul cumpărat de investitori, respectiv concernul israelian Elbit Medical Imaging, arată şi astăzi exact ca la momentul achiziţionării, adică plin cu bălării şi moloz. Ce diferă este faptul că anunţul construcţiei mall-ului, inscripţionat pe un banner de dimensiuni mari, a dispărut şi el după ani de zile, în locul său apărând un altul: de vânzare a terenului. “Plaza Centers”, o companie controlată de grupul israelian Elbit Medical Imaging, ar fi trebuit să inaugureze mall-ul slătinean la finele anului 2009. Din păcate, apariţia crizei economice a amânat pe termen nedefinit realizarea investiţiei.
Anul trecut, reprezentanţii companiei anunţat, totuşi, că investiţia va fi, până la urmă, realizată la Slatina, aceasta urmând a fi inaugurată în 2014 sau, cel mai târziu, în 2015. În acest sens se obţinuseră deja şi o serie de autorizaţii, inclusiv cea de construcţie. Dar lunile au trecut şi nimeni din cadrul companiei nu a mai dat niciun semn de viaţă. Acum este cert faptul că pe terenul respectiv 17.000 mp, unde ar fi trebuit să fie ridicat “Slatina Plaza Mall” pe două etaje cu preţul a 40 milioane de euro şi cu o suprafaţă de 44.000 mp, nu va mai fi ridicat. Dispar, astfel, şi visele slătinenilor, care îşi imaginau proiectul prezentat de investitorii israelieni la momentul iniţial: supermarket, magazine de îmbrăcăminte şi încălţăminte, un magazin de electronice şi electrocasnice, magazine de modă, o zonă cu restaurante şi caf