Ce au in comun pisicile cu fratii Coen si cu Cannes-ul, oras cu denominatie canina? Dar pisicile si fratii Coen cu Cristian Mungiu, care azi, 20 mai, va fi decorat la Cannes de statul francez? Aflati din corespondenta de azi si cum isi chinuie parintii copii si ce cred cei care fac filme, Kore-Eda Hirokazu de pilda, despre asta.
La sase ani dupa "Nu exista tara pentru batrani"/"No Country for Old Men", Joel si Ethan Coen revin la Cannes cu "Inside Llewyn Davis", un superb film despre muzica folk si anii 60, o odisee a unui erou care isi cauta locul mutandu-se de pe o canapea pe alta, dintr-un cartier in altul si dintr-un oras in altul impreuna cu o chitara si cu pisica Ulysses.
Odiseea nu e un motiv nou pentru fratii Coen, dar isi gaseste o minunata ilustrare in povestea lui Llewyn Davis, inspirata din viata lui Dave Van Ronk si spusa in autobiografia acestuia, "The Mayor of MacDougal Street". Suntem in Greenwich Village, anul 1961, inainte ca Bob Dylan sa apara.
Un anume Llewyn Davis (Oscar Isaac), un tanar cu barba (moda cere cu totul altceva) interpreteaza in prima secventa o melodie in care isi pune intreaga fiinta. Vocea e superba dar, cand melodia ia sfarsit, patronului barului ii spune ca cineva il asteapta la intrarea din spate. Llewyn se duce, e tabacit de barbatul in costum, dupa care se trezeste a doua zi intr-un apartament luminos de o pisica galbena care i se aseaza pe piept.
Vom afla in curand ca acela nu e apartamentul lui si ca Llewyn traieste trecand de pe o canapea pe alta si incercand sa dea lovitura in muzica, dar neputandu-si asuma controlul asupra propriei vieti. E certat cu familia, profita de oameni, nu are o iubita, dar are aproape un abonament la medicul unde isi trimite amantele (de multe ori iubite ale prietenilor) sa avorteze.
Va putea pisica sa il salveze pe Llewyn? Pentru ca, int
