Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ildiko Barbu a marcat în meciul de retragere

Publicat in GAZETA de SUD, luni 20 mai 2013 ·

Componentele echipelor feminine de handbal SCM Craiova şi Oltchim Râmnicu Vâlcea s-au adunat vineri seară, la Sala Polivalentă din Bănie, pentru a participa la meciul de retragere al portarului Ildiko Barbu. „Shumi“, care la 37 de ani îşi încheie cariera la Craiova, a cunoscut mari satisfacţii la Oltchim, iar partida a avut o mare încărcătură emoţională pentru ea.

Ildiko Barbu a fost în prim-planul partidei şi nu au lipsit momentele spectaculoase. Pe final, „Shumi“ a şi marcat două goluri, dintre care unul de la şapte metri, când în poartă a stat Aurelia Brădeanu, de la Oltchim. În ultimele secvenţe, „Shumi“ care a intrat în cartea de aur a handbalului românesc, a făcut schimb cu prietena sa Silvia Navarro, goal-keeper-ul Oltchimului trecând în poarta formaţiei din Bănie. Fiind un meci al prieteniei, nu a contat scorul, Oltchim impunându-se la un gol diferenţă.

„M-am retras, este cea mai tristă zi din viaţa mea. Asta e, nu putem să rămânem toți tineri, vine o zi în care trebuie să te opreşti, să spui stop sportului, iar acea zi a fost azi pentru mine. Mă voi dedica familiei, pentru că îmi doresc un copil şi voi fi antrenor cu portarii“, a spus emoţionată Ildiko.

Prietenele de la Oltchim au avut numai cuvinte de laudă la adresa sportivei care a avut o carieră strălucită. „Ne bucurăm că am fost alături de ea în această seară, la ultimul ei meci din carieră. Vreau să o felicit pentru tot ce a făcut pentru handbalul românesc“, a spus Ada Nechita. Aurelia Brădeanu a adăugat că s-a aflat într-o postură inedită: „De obicei eu marchez, iar Shumi stă în poartă. Acum s-au inversat rolurile. O felicit pentru ce a făcut în handbal şi îi doresc să realizeze tot ce şi-a propus“.

Din păcate, nici 1.000 de oameni nu au fost prezenţi la meci.

Distincţii şi apreciere

Ildiko Barbu a primit la finalul meciului mai multe distincţii, din partea clu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu, după Consiliul Tripartit: De la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut

News.ro acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, după Consiliul Tripartit, că de la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut. Şeful Execitivului mai anunţă că vor menţine până la sfârşitul anului facilitatea acordată angajatorilor privind cei

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 22 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum 2 ore
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenind pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum o ora
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţia instituţională a se

Rafael Nadal - Alexander Zverev, blockbuster în primul tur la Roland Garros! Cu cine debutează Carlos Alcaraz sau Novak Djokovic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Spaniolul Rafael Nadal, cel mai mare nume din istorie turneului de la Roland Garros, a avut parte de o tragere foarte grea în primul tur pe zgura de la Paris. Daniil Medvedvev Novak Djokovic Carlos Alcaraz Andy Murray Stanislas Wawrinka

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 3 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 59 minute
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Un TIR scăpat de sub control a făcut prăpăd în Galaţi. A ieşit de pe şosea, a pus la pământ un gard şi s-a oprit într-o casă

Adevarul acum 44 minute
Un accident care putea avea urmări tragice s-a produs joi, 23 mai, pe un drum din Galaţi. Șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, a intrat cu vehiculul greu pe contrasens, după care a ieşit de pe şosea şi a pus la pământ un gard din beton, o

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 2 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°