Patronul echipei de fotbal Steaua, Gigi Becali, fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General, Dumitru Cioflină au fost condamnaţi de completul de cinci judecători de la instanţa supremă la câte doi ani de închisoare cu executare în "Dosarul schimburilor de terenuri", de asemenea fiindu-le interzise anumite drepturi civile pe o perioadă de cinci ani. În cazul fiicei fostului ministru al Apărării, Ioan Babiuc, instanţa a dispus menţinerea achitării decise de cei trei judecători ai instanţei de fond. În ceea ce îl priveşte pe Becali, care a fost condamnat anterior la trei ani de închisoare cu suspendare în "dosarul sechestrării de persoane", instanţa a revocat suspendarea executării acestei pedepse. Judecătorii au reindividualizat pedepsele de câte trei ani de închisoare primite de Becali în acel dosar şi le-au contopit cu pedeapsa de doi ani de închisoare pentru fapta din dosarul privind schimbul de terenuri. După recontopirea pedepselor, Becali urmea-ză să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de trei ani de închisoa-re cu executare, din care instanţa a dispus să fie scăzută perioada 2 aprilie - 17 aprilie 2009, în care omul de afaceri a fost reţinut şi arestat preventiv pentru faptele din dosarul sechestrării de persoane. Deciziile sunt definitive şi irevocabile. De asemenea, s-a pus sechestru pe proprietăţile lui Gigi Becali, acesta, Dumitru Cioflină şi Victor Babiuc urmând să plătească despăgubiri de 892.758 de dolari.
Pe de altă parte, Gigi Becali îşi va pierde mandatul de deputat. Şocat, la aflarea veştii acesta s-a închis în biroul său de la Parlament, refuzând să mai ofere declaraţii presei, chiar dacă pe parcursul întregii zile avusese mai multe intervenţii în direct la toate televiziunile de ştiri. După o perioadă de reculegere, parlamentarul a ieşit din birou şi a vorbit cu reprezentanţii mass-media, fiind vizi