Weekendul acesta, în judeţul Maramureş au avut loc nouă accidente în urma cărora 10 persoane au suferit leziuni corporale, iar două au decedat.
"Accidentele s-au produs în localităţile Sarasău, Baia Mare - două, Baia Sprie, Recea, Şurdeşti, Groşii Ţibleşului, Remeţi şi între Ilba şi Cicârlău, pe fondul neasigurării la efectuarea unor manevre, nepăstrării distanţei regulamentare, vitezei excesive, conducerii fără permis şi oboselii. Zece persoane (un pieton, doi biciclişti – unul aflat sub influenţa alcoolului, patru pasagere şi trei conducători auto) au suferit leziuni corporale, iar alte două (tineri, în vârstă de 19 şi 20 de ani, pasager şi conducător auto), au decedat", a arătat Cecilia Grozavu, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.
Cel mai grav accident s-a petrecut sâmbătă, la Cicârlău, doi tineri de nici 20 de ani pierzându-şi viaţa.
Victimele se îndreptau dinspre Seini spre Baia Mare şi, la un moment dat, din cauza vitezei excesive, au pierdut controlul asupra direcţiei de mers, s-au izbit de nişte copaci şi au ajuns într-un şanţ. Impactul a fost atât de violent, încât maşina a fost distrusă în totalitate, rupându-se în trei bucăţi.
Una dintre victime a fost proiectată într-unul dintre copaci, iar celălalt tânăr a fost scos cu greu de pompieri dintre fiarele contorsionate ale maşinii.
În toate aceste cazuri poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor, în funcţie de rezultat, vor propune măsuri.