Încercarea primarului Gheorghe Ile de a-i împrăştia pe coloraţii care puseseră stăpânire pe ciuperca de lemn, gândită şi ridicată pentru cu totul alt scop, decât acela de a deveni adăpost pentru cei fără căpătâi, pare să fi reuşit doar pe jumătate.
Rămaşi fără mesele
şi băncile din ciuperca de lemn aflată în Vulcan, la intersecţia străzii Preparaţiei cu Bulevardul Mihai Viteazul, cele câteva zeci de persoane fără de căpătâi devenite binecunoscute localnicilor nu au părăsit zona, ci gravitează, în continuare, în jurul ciupercii. De la mila unui trecător ciupesc zece bani, de la a altuia cincizeci şi, în funcţie de suma colectată, se tratează fie cu spirt medicinal, fie cu votcă ieftină de la localurile din apropiere.
Dacă asta ar
mai fi cum ar fi, oamenii cumsecade sunt oripilaţi când asistă la scene precum a fost cea de duminică. Când, în jurul orei unu, trei inşi îl loveau în mod sălbatic, cu picioarele, pe unul căzut la pământ. Şi, posibil, ar fi continuat să-l lovească, dacă nu apărea un garoi solid, care le-a pus capăt distracţiei.
Când nu sunt bătăi,
răniţii apar în urma fenomenelor interne pe care le produce spirtul medicinal ajuns în organismul expus la un soare dogoritor. Sâmbătă seara, două asemenea specimene puteau fi văzute înţepenite pe strada Preparaţiei. Unul dintre bărbaţi, care prezenta eczeme de asfalt pe toată faţa, supărat că nu a găsit deschisă farmacia, şi-a făcut culcuş pe trotuarul din faţa acesteia. Un coleg de-al său, aflat într-o situaţie asemănătoare, staţionase ceva mai încolo. Pe treptele terasei mici şi nefolosite a Restaurantului "Bulevard", fostul CAP. Am zis nefolosită? Scuze! De fapt ea a devenit toaleta publică a tuturor celor pe care-i scapă ceva.
Încercarea primarului Gheorghe Ile de a-i împrăştia pe coloraţii care puseseră stăpânire pe ciuperca de lemn, gândit