Mai adesea se aude prin lume: Solista X are o voce extraordinară, păcat că-i grasă. Sau: El e un cântăreţ de muzică populară foarte bun, dar îl dezavantajează chelia. După această logică de trei parale putem să radem de pe planetă toţi artiştii. Nici unul nu o să poată satisface toate preferinţele. Şi, la urma-urmei care este rolul unui solist? Singurul criteriu care ar trebui să primeze este cel pur artistic, valoric. Ce mă interesează pe mine că este gras, slab, chel, homosexual sau că este muieratic. El este solist, nu balerin. Sigur, dacă arată şi bine, are şarm, asta este un bonus pentru el. Dar el se manifestă ca artist cu vocea, nu neapărat cu fizicul. Ar trebui să-l judecăm doar pe el, arta sa, nu viaţa sa particulară (despre rolul caracterului în viaţa unui artist, cu altă ocazie).
Săptămâna trecută s-a desfăşurat ultimele faze ale Eurovision 2013. România a fost reprezentată de Florin Cezar Ouatu. Pe scurt, despre artist: s-a născut dintr-o familie de muzicieni, tatăl său fiind un cunoscut flautist şi profesor la un conservator din Salzburg-Austria. La şase ani a luat primele lecţii de pian. A absolvit Secţia Canto a Conservatorului „Giuseppe Verdi“ din Milano cu notă maximă. Cezar a cântat pe cele mai importante scene ale lumii.
Asemenea carieră nu se face peste noapte. Se spune despre un om bine pregătit în domeniul lui că este „fătat, nu ouat“. Atunci care-i baiul cu Cezar? Baiul este cel legat de vocea sa deosebită, mulţi socotindu-l scopit. În fapt Cezar are o voce foarte rar întâlnită, cea de contratenor. După cum spunea o prietenă, „Cezar este un Vitas al României“. De aici tot felul de speculaţii absolut aiuristice: ba că-i castrat, ba că-i homosexual, ba că-i femeie. Dar ce mă interesează pe mine ca iubitor de artă muzicală că solistul(ta) este gras, nimfomană, castrat sau homosexual? Mie îmi place vocea lor, cariera lor muzical
