Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua părinţilor de îngeri, marcată şi la Braşov

Publicat in Brasovul Tau, luni 20 mai 2013 ·

Si in acest an, copilasii plecati prea devreme dintre noi, vor avea parte de o zi numai a lor, marcata de Organizatia E.M.M.A. prin Ziua Parintilor de Ingeri. Aflat la a sasea editie, evenimentul se va desfasura simultan in 16 orase din tara si 4 din strainatate (Anglia, Franta si Germania), duminica, 26 mai, incepand cu 17.30.

Părinţii, apropiatii acestora si sustinatorii E.M.M.A. care vor lua parte la eveniment, vor aprinde lumânări în memoria copiilor care nu mai sunt printre noi şi vor înălţa simultan, in toate cele 20 de orase, baloane colorate, ca ritual simbolic de despărţire. In Brasov, evenimentul se desfasoara in Parcul Central Titulescu .

„Credem ca aceasta schimbare marcheaza o noua etapa in evolutia Organizatiei E.M.M.A. Este timpul sa devenim mai vizibili in ochii opiniei publice. Incet, incet lumea incepe sa inteleaga care este rolul si misiunea noastra, sa priveasca cu alti ochi Parintii de Ingeri si, prin alegerea unei locatii deschise publicului larg, am dorit sa oferim tuturor posibilitatea sa fie mai aproape de noi, mai usor. Ca in fiecare an, si anul acesta încercăm să oferim părinţilor care au trecut prin drama pierderii unui copil, suportul emoţional de care ştim că au nevoie. Acest eveniment are o semnificaţie aparte, în mod special pentru părinţii care au pierdut un copil înainte de naştere, momentul înălţării baloanelor simbolizând despărţirea de copilul pe care nu au apucat să-l vadă, să-l ţină în braţe, să-l cunoască. Este un moment emoţionant care alină la gandul că pot face asta, pentru copilul plecat prea curand de lângă ei! Din proprie experienţă ştiu că niciun om nu trebuie să treacă singur prin aşa ceva şi că o vorbă bună, spusă cu sinceritate, poate face diferenţa majoră între un suflet chinuit şi un om pe cale să accepte încercările vieţii", a declarat Bianca Brad, fondatoarea Organizatiei E.M.M.A.

@N_P

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 6 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°