Cativa francezi din publicul unui festival cult din Cluj-Napoca s-au imbatat in weekend atat de tare incat, in drumul lor spre hotel, au rupt toate cosurile de gunoi amplasate pe distanta de un kilometru. Ce sa faca un cetatean onest si cam temator sa se bage intre ei, ca sa nu incaseze douazeci de pumni in cap? Sa sune la 112 si sa merga iute acasa.

Ce s-a intamplat apoi nu stiu. Omului i-a fost groaza sa se intereseze, caci sansele sa afle ca vandalii au ajuns la somn fara sa le clinteasca cineva vreun fir de par erau pur si simplu romanesti.

... Ne-am obisnuit ca, dintr-un soi de snobism elitist, de public de jazz, colectii private de pictura si ceasuri scumpe, sa consideram ca tot ce se petrecea in vremea dictaturii trebuie respins si ingropat, caci ne aduce aminte ca ascultam folclor contemporan, admiram trecerea penelurilor curtii pe panza si ne dadea ora exacta un ceas electronic metalic.

Printre nenorocirile care ne-au amputat spiritul antreprenorial, dorinta competitiei reale si libertatea gandului, fie el si in intimitatea veceului, a existat insa o teama care prin efectele ei ar merita sa fie reevaluata: teama de autoritatea publica angajata in solda cetateanului. Atunci, un afis cu "nu calcati iarba" sau "fumatul interzis" era respectat.

Asa se masoara gradul de civilizatie a unui popor! Din convingerea fumatorilor ca nu trebuie sa stinga tigara pe caldaram, a parintilor ca plozii care sar in bazinul termal si improasca pe toata lumea nu sunt minunati, a celor care merg la teatru ca fosnetul unei pungi cu pufuleti ii tine cu greu pe vecini sa nu le dea cateva suturi in fund.

Nu e cazul Romaniei. In afara de libertatea absoluta care a dus la stirbirea autoritatii administratiei locale, arena politica a reusit mereu sa atraga atentia in exterior ca este populata cu maimute. Scandalurile internation