* compania gălăţeană este liderul asocierii căreia municipalitatea i-a atribuit contractul pe bani europeni, mai precis, 6,65 milioane lei fără TVA
Punct final în procedura de atribuire a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Parcului Monument, proiect finanţat cu fonduri europene: Primăria Brăila a desemnat câştigătoare oferta "Tancrad" din Galaţi împreună cu SC "Eco Horticultura" SRL din Bucureşti. Zilele trecute a fost publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) anunţul de atribuire a acestui contract având drept autoritate contractantă municipiul Brăila. Potrivit acestuia, pentru contractul de lucrări la proiectul investiţional s-au primit 4 oferte, dintre care preţul cel mai mic (criteriu unic de selecţie) l-a dat asocierea formată din "Tancrad" (lider) şi "Eco Horticultura" SRL. Mai precis, de la o valoare estimată a contractului de 6.665.950 lei fără TVA s-a decis atribuirea la preţul de 6.649.933,93 lei fără TVA, adică a rezultat o economie de circa 16.000 lei. De aceşti bani asocierea de firme gălăţene urmează să execute lucrări de arhitectură peisageră, de modernizare a reţelei de apă, a sistemului de irigaţii, precum şi a reţelei de canalizare. Tot în această notă de plată vor intra şi reabilitarea fântânii arteziene, refacerea aleilor carosabile şi pietonale, plus montarea unui gard prefabricat din beton.
În ce priveşte "Tancrad" este de notorietate faptul că această companie a câştigat cam tot ce a însemnat licitaţii importante ca şi valori organizate de autorităţile locale, însemnând zeci de milioane de euro însumat.
Potrivit propriei pagini web, firma din Bucureşti are un portofoliu de lucrări impresionant, în care apar mai multe parcuri din capitală şi din ţară. De asemenea, se laudă cu amenajarea spaţiilor verzi ale Ateneului Român, Teatrului Naţional, precum şi ale mai multor sedii de ambasa