M-a bîntuit multă vreme amintirea ecranizării lui Gatsby de acum 40 de ani. Romanul inspirator i-a aparținut desigur lui Scott Fitzgerald, dar adaptarea a fost semnată atunci de un nume care avea să devină la fel de ilustru: F.F. Coppola. De aceeași glorie s-a bucurat și interpretul său, Robert Redford (în prima versiune, din 1949, titularul era Alan Ladd). Cu toate aceste argumente retrospective, filmul mi-a ramas în memorie mai mult ca o transpunere monumentală, dar fadă, fără suflet. O așteptare similară trăim noi și acum, la Cannes, în ziua deschiderii celei de-a 66-a ediții a faimosului festival. Faptul că ecranizarea îi e datorată australianului Baz Luhrmann nu mi se pare neapărat o garanție. Deși Luhrmann a dus și el o existență carnavalescă, contaminată de singurătate, plictiseală și nevroze.

În orășelul New South Wales în care a crescut, mama, care vindea rochii, dădea și lecții de dans, iar tatăl, care începuse ca fermier, deținea, pe lîngă o o stație de benzină și… o sală de cinema. Viitorul cineast a învățat cîte ceva din toate. Pe la 20 de ani era regizor de teatru. Printre succesele sale în această ipostază s-a numărat și versiunea scenică a ceea ce avea să devină, probabil sub influența mamei, primul său film: Strictly Ballroom / Dansuri de societate(1992). Deși subiectul său era cît se poate de convențional, filmul ieșea din tipare, grație prospețimii viziunii regizorale, și cucerea publicul din întreaga lume. Nu e de mirare că autorul era invitat la Hollywood pentru William Shakespeare’s Romeo + Juliet (1996), flamboaiantă versiune modernă a tragediei romantice a Marelui Will. În Verona sa, o metropolă fascinantă și fatală, frumoșii Romeo (Leonardo DiCaprio, premiat la Berlin) și Julieta (Claire Danes) își consumă destinul tragic. După această nouă reușită, Baz primește un buget care-i permite să-și satisfacă toate extravaganțele. Musical