Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Munitie descoperita in Micalaca

Publicat in Arad Online, luni 20 mai 2013 ·

Scris de Ioana Costas - Un element de muniţie neexplodat şi o grenadă au fost descoperite astăzi în cartierul Micălaca.

ARAD. Elementul de muniţie neexplodată a fost descoperit de muncitorii care efectuează lucrări la liniile de tramvai de pe Calea Radnei colţ cu strada Renaşterii. În timp ce efectuau săpături, muncitorii au dat peste un proiectil şi au sunat imediat la 112. Pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au sosit la faţa locului, l-au ridicat,stabilind că proiectilul are calibrul de 82 mm, şi l-au depozitat în condiţii de maximă siguranţă până la distrugerea acestuia.

O oră mai târziu, poliţiştii secţiei de Poliţie din Micălaca au solicitat prezenţa pirotehniştilor ISU Arad pe strada Mioriţa din cartierul Micălaca pentru ridicarea unei grenade. Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, un om al străzii care scotocea într-o pubelă de gunoi a descoperit grenada, sesizând Poliţia. Pirotehniştii au ridicat grenada defensivă în vederea depozitării până la distrugerea ei. Reprezentanţii ISU Arad spun că în astfel de situaţii, primul lucru care trebuie făcut atunci când se descoperă elemente de muniţie este apelul telefonic către numărul de urgenţă 112. Muniţia nu trebuie atinsă sub nicio formă, orice muniţie descoperită prezintă pericolul unei explozii.

CITESTE SI:

Un tramvai a deraiat pe podul Micalaca

Hoti de biciclete prinsi in Micalaca

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări de la Varșovia

G4Media acum 29 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan Bolojan va avea o intervenţie, în prima parte a zilei, în cadrul segmentului dedicat şefilor de stat şi de guvern, la Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări. Apoi va participa, alături de mai mulţi şefi

Analiză AI a dezbaterii de la Palatul Cotroceni. Cum s-au descurcat Crin Antonescu, Elena Lasconi și Nicușor Dan

Mediafax acum 6 ore
Analiza Candidatului: Crin Antonescu Introducere Generală și Poziționare: Crin Antonescu s-a prezentat în dezbatere ca un politician experimentat, încercând să proiecteze o imagine de stabilitate, cunoaștere a mecanismelor constituționale și a mizel

Dan Petrescu, exploziv după Dinamo - CFR Cluj: „Suntem proștii proștilor. Nepermis la acest nivel”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, a analizat remiza echipei lui pe Arena Națională. Acesta a fost nemulțumit că elevii lui nu au menținut avantajul de 1-0.

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum 11 ore
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Spania declară stare de urgenţă în regiunile afectate de pana masivă de electricitate

HotNews acum 8 ore
Ministerul spaniol de Interne a declarat luni starea de urgenţă în ţară după ce o pană de curent electric a afectat cea mai mare parte a Peninsulei Iberice. Ministerul a adăugat că starea de urgenţă va fi aplicată în regiunile care vor solicita aces

Laszlo Dioszegi a spus ce antrenor pune la Sepsi, după plecarea lui Dorinel Munteanu: „Trebuie să rezolvăm”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a declarat că va numi un antrenor din cadrul clubului în locul lui

Marius Tucă Show începe marți, 29 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

România, locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică / Elevii români au obținut patru medalii de aur şi două medalii de argint

G4Media acum 8 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni seară, că România a obţinut locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică, transmite News.ro. ”Locul I pe echipe pentru România, cu patru medalii de aur şi două medalii de argint, la Olimpiada Balcanică de Matematică

Intervenţie ISU la Colegiul Brukenthal din Sibiu, după ce 20 de elevi au prezentat mâncărimi la nivelul pielii

HotNews acum 9 ore
Două echipaje SMURD, o autospecială de stingere şi o autospecială CBRN au intervenit luni la Colegiul Naţional Brukenthal din municipiul Sibiu, în urma unui apel la 112 prin care s-a semnalat faptul că mai mulți elevi acuză mâncărimi la nivelul feţe

Dinamo Bucureşti – CFR Cluj, scor 1-1 / Rezultatul îi scoate pe ardeleni din lupta pentru titlu, sunt la 7 puncte de FCSB

G4Media acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate luni seara, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia bucureşteană Dinamo, în ultimul meci al etapei a şasea din play-off, transmite News.ro. Perica a ratat o bună ocazie pentru Dinamo, în minutul 30, când a trimis

Vremea

București
acum

mar.

5°/20°
mie.

9°/23°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Iasi
acum

mar.

5°/22°
mie.

12°/23°
joi

12°/22°
vin.

8°/21°
Constanta
acum

mar.

4°/15°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
vin.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/22°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
vin.

10°/22°
Timisoara
acum

mar.

5°/21°
mie.

11°/23°
joi

13°/23°
vin.

11°/24°