La un șomaj oficial de două ori mai mic de cel din Spania, în Bulgaria se trăiește mult mai greu.
În primele trei luni ale anului imigranții bulgari au transferat rudelor din țară 200 de milioane de euro.
Este vorba numai de transferurile bancare care depășesc 2.500 de euro. Nu intra în calcul banii în numerar, nici transferurile muncitorilor cu contracte sub 6 luni. Mulți imigranți preferă să semneze contracte pe termen mai scurt pentru a evita plata unor taxe.
Suma reală este cel puți de două ori mai mare, apreciază fostul adjunct de ministru al finanțelor Emil Hărsev.
În condițiile crizei cei aproximativ 2 milioane de imigranți economici bulgari aduc țării anual peste 2 miliarde euro. Suma este egală cu veniturile din turism.
Prin transferurile imigranților se explică creșterea în ultimii 3 ani a depozitelor bancare care au depășit echivalentul a 13 miliarde de euro.
Valoarea transferurilor este identică cu cea din anul trecut. Este vorbă de sumă egală cu 5-6% din PIB.
Străinii care locuiesc în Bulgaria au scos din țara în primele 3 luni 3,2 milioane euro, fața de 1,2 în aceiași perioada a anului trecut.
Comparabilă cu volumul transferurilor imigranților este numai finanțarea europeană care a devenit în ultimii ani principalul colac de salvare al economiei bulgare.
Aici însă se observă o tendință îngrijorătoare comentată pe larg în campania pentru alegerile anticipate din 12 mai. Față de primul trimestru al anului 2012 când din Uniunea europeană au venit 439 de milioane de euro, în acest an suma este de trei ori mai mică.
Aceasta se poate explica prin încetinirea în procesul de absorbție și neasigurarea confinanțării obligatorie care în unele cazuri depășește 25% din valoarea proiectelor.
O tendință de scădere se observă numai în cazu