Eisenhuttenstadt, orasul model al socialismului est-german, a fost fondat in 1950 in jurul industriei siderurgice. Caderea Zidului Berlinului i-a dat lovitura fatala. De atunci, el paleste pe zi ce trece si tinde sa devina, in timp, un oras abandonat
„Pentru voi, tineri edificatori ai comunismului! Fie ca acest mesaj sa fie deschis la aniversarea a 100 de ani de la nasterea orasului, in 2050!”, se poate citi pe placa instalata in 1980 pe piedestalul unui monument sovietic din Eisenhuttenstadt. „Mai e cineva pe aici?”, spune, mai in gluma, mai in serios, Ben Kaden, care a crescut in complexul de locuinte nr 5 al acestui oras din estul Germaniei, nu departe de frontiera cu Polonia. „Un oras conceput pentru viitor, pe care nu-l va avea niciodata”, afirma el.
Orasul-vitrina al fostei RDG, ridicat in 1950 de la zero, practic, a fost botezat, initial, orasul lui Stalin, inainte de a deveni, in 1961, Eisenhuttenstadt sau „orasul siderurgiei”. Otelaria, astazi proprietatea imperiului ArcelorMittal, a fost prima constructie realizata si ocupa mai mult din suprafata localitatii.
Cu bulevardele sale largi si blocurile de locuinte, Eisenhuttenstadt este imaginea fidela a modernitatii post-belica, o modernitate bazata pe beton si sticla. Atrasi de promisiunea unui camin si a unui loc de munca stabil, sute de tineri, cu varste cuprinse intre 20 si 25 de ani, au debarcat aici in anii 1950. Ei si-au intemeiat familii, crezand ca viitorul le este asigurat.
Astazi insa, orasul devine tot mai pustiu. Mai sunt vreo 30.000 de locuitori, comparativ cu cei 50.000 existenti inainte de caderea Zidului Berlinului. Potrivit ultimelor estimari, pana in 2020 vor mai pleca aproape 5.000 de oameni. Tinerii, precum Ben Kaden, prefera sa-si caute norocul in alta parte. Aproximativ un sfert din cresele orasului si-au inchis portile dupa reunificare. Unele scoli
