Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum mai fentează băncile BNR în privinţa creditelor neperformante

Publicat in Ora de Timis, luni 20 mai 2013 ·

Orice rată neplătită înseamnă provizioane pentru o bancă comercială, şi orice provizion înseamnă pierderi. Provizionarea poate fi, însă, amânată, în speranţa unor vremuri mai bune şi pierderile pot fi şi ele amânate pe mai târziu. Ultima metodă utilizată de bănci în relaţia cu firmele este aceea de a înlocui graficul de rambursare a creditului, astfel încât acesta să corespundă plăţilor făcute de clienţi, împotriva regulamentelor BNR.

Băncile au găsit o nouă metodă prin care să evite constituirea de provizioane pentru creditele (de facto) neperformante: constituirea unui nou grafic de rambursare la dosarul de credit. Metoda, aplicată în cazul contractelor cu companiile, permite băncii să amâne la nesfârşit recunoaşterea unui credit neperformant în bilanţuri. Data şi valoarea ratelor pe care împrumutatul trebuie să le plătească este schimbată constant, astfel încât să nu fie înregistrat niciun eveniment de plată.

Spre exemplu, dacă o firmă trebuie să plătească o rată de 10.000 de lei la 1 iunie, dar nu are decât jumătate din această sumă, şi nu poate face plata decât la 1 iulie, banca poate schimba graficul de rambursare, astfel încât data de plată a ratei să fie 1 iulie şi valoarea ratei să fie de 5.000 de lei. Suma rămasă neplătită este redistribuită în restul ratelor, fără a fi nevoie de vreun act adiţional şi, deşi băncile nu mai încasează decât o parte din creditul acordat, în acest fel evită să constituie provizioane de risc şi să facă pierderi.

Această metodă sfidează însă regulamentele Băncii Naţionale a Românei, pentru că ascunde dimensiunea ratei reale de neperformanţă din bancă şi creşte riscul viitor al acesteia. Rata creditelor neperformante în rândul firmelor depăşeşte 20%.

Operaţiunile aprobate de BNR trebuie făcute prin intermediul unui act adiţional, fie că vorbim de rescadenţare, reeşalonare sau refinanţare.

Reeşalonare

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale / De la ce a pornit focul

News.ro acum 3 ore
Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava. Flăcările au afectat un birou. ”Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ia

Premieră în Coreea de Sud: Președintele a fost arestat

HotNews acum o ora
Fostul procuror-vedetă devenit președinte, Yoon Suk Yeol, va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu din Coreea de Sud arestat, o nouă etapă în prăbușirea sa spre infern de la tentativa sa eșuată de a impune legea marțială, la începutul

Știri Constanța Ziua Culturii Naționale, celebrată la Muzeul Național al Marinei Române

Ziua Constanta acum 35 minute
Astăzi, 15 ianuarie 2025, începând cu ora 16:30, în salonul expozițional „Clio”, Liga Scriitorilor Dobrogeni și Cenaclul Literar-Artistic Olga Duțu, în colaborare cu UZPC Dobrogea și Școala „Tinerelor Talente”, celebrează Ziua Culturii Naționale pri

Imagini greu de privit cu deţinuţi bătuţi cu bestialitate, cu cureaua sau cu bâte, sau puşi să stea în poziţii dificile, surprinse într-un centru de detenţie din Libia / Misiunea ONU în Libia, alarmată - VIDEO

News.ro acum o ora
Misiunea ONU pentru Libia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la imagini surprinse în centrul de detenţie Gernada din estul Libiei şi care au apărut în mediul online. Imaginile arată ”tortură brutală şi rele tratamente” aplicate deţinuţilor, trans

FOCUS: 15 ianuarie - 175 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale

Mediafax acum o ora
Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori români, fiind considerat poetul naţional. Începând din 2011, pe 15 ianuarie, este sărbătorită şi Ziua Culturii Naţionale.

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 10 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Sărbătoarea religioasă de astăzi, 15 ianuarie 2025, în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum 55 minute
Sfantul Pavel Tebeul a trait in secolul al III lea. Este considerat in istoria monahismului, drept primul ascet care s-a retras in "cele mai dinauntru ale pustiei", primul eremit sau pustnic. Informatiile despre viata Sfantului Pavel Tebeul, le avem

Horoscop pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Una din zodii are parte de multă forfotă

Ziua Constanta acum 55 minute
Berbec Este rost de petreceri si aventuri. Totusi, buna dispozitie iti poate fi umbrita de catre persoana iubita sau de catre copii. Ti se poate reprosa faptul ca esti preocupat de propria-ti persoana si cufundat in propriile ganduri, neglijand as

Ministrul Educaţiei: Ăsta este un mit şi îl spun explicit: nu avem prea mulţi studenţi, avem prea puţini studenţi

News.ro acum 10 ore
Ministrul Educaţiei, Daniel David, îi contrazice pe unii dintre colegii săi din mediul universitar care spun că e nevoie de mai puţini studenţi şi mai buni, el arătând că România are prea puţini studenţi şi are nevoie ca procentul din populaţie care

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

-7°
mie.

-7°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°
Feedback
Feedback