O capsulă spaţială rusească, având la bord şoareci, şopârle şi melci, a revenit pe Terra duminică, după o lună petrecută în spaţiu în cadrul unui proiect de cercetări ştiinţifice realizate în vederea unui zbor către Marte, informează AFP.
Capsula Bion-M, frânată de o paraşută, a aterizat cu bine în regiunea Orenburg, la o distanţă de 1.200 de kilometri sud-est de Moscova, au anunţat autorităţile ruse din domeniul spaţial.
La bordul ei s-au aflat 45 şoareci, 8 gerbili (rozătoare mici) din Mongolia, 15 şopârle, 20 melci şi alte organisme vii, plasate în compartimente separate şi sub supraveghere video permanentă.
"Este pentru prima dată când animale au fost trimise singure în spaţiu pentru o perioadă atât de lungă", a declarat pentru televiziunea publică - Rossia - Vladimir Sytchov, de la Institutul de cercetări biomedicale, coordonatorul acestui program.
Savantul rus consideră că experimentul a fost, în mod global, o reuşită.
Totuşi, a declarat el pentru agenţia Interfax, nu toate animalele au supravieţuit.
"Toate şopârlele sunt vii. Am recuperat (în viaţă) mai puţin de jumătate dintre şoareci. Din păcate, am pierdut toţi gerbilii din cauza unei probleme tehnice", a precizat cercetătorul rus.
Toate celelalte organisme trimise în spaţiu s-au întors în viaţă pe Terra, a precizat Vladimir Sytchov, după ce a aterizat la Moscova, unde vor fi analizate rezultatele acestui experiment.
Obiectivul principal al experimentului este de a studia consecinţele pe care le are sejurul în spaţiu asupra organismelor vii.
"Vrem să aflăm până la ce punct organismul nostru se adaptează la condiţiile de imponderabilitate şi să înţelegem ce trebuie să facem pentru a asigura supravieţuirea astronauţilor în timpul zborurilor spaţiale îndelungate", a declarat, înainte de decolarea capsulei Bion-M, directorul de programe spaţiale de la