Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moroşanu, fără milă

Publicat in GAZETA de SUD, luni 20 mai 2013 ·

În faţa unei asistenţe destul de reduse, puţin peste 1.000 de spectatori, luptătorii români au câştigat meciurile disputate, sâmbătă, în Polivalenta din Bănie, în cadrul galei Superkombat World Grand Prix, organizată de Eduard Irimia. Victoriile românilor nu au fost pe linie, singura excepţie fiind Ionuţ „Pitbull“ Atodiresei, care a fost învins în superfight-ul de la categoria 65 kg de grecul Stelios Exackoustidis. Cătălin Moroşanu a făcut spectacol la Craiova, învingându-l fără probleme pe Eduardo Mendes (Insulele Capului Verde), într-un superfight la categoria grea. „Moartea din Carpaţi“ a încheiat meciul prin KO, încă din prima repriză, trimiţându-şi adversarul de trei ori la podea. Sebastian Ciobanu a reuşit să îl învingă pe Frank Munoz şi a câştigat astfel dreptul de a merge în Final Elimination 8. Lupta a fost foarte strânsă şi a fost nevoie de o rundă de departajare, câştigător fiind desemnat românul. În semifinala acestei piramide, „Fiul lui Dracula“, cum este supranumit Ciobanu, l-a învins pe rusul Vladimir Toktasynovm, iar Munoz a trecut de germanul Nikolaj Falin. Surinamezul Jairzinho Rozenstruik s-a duelat cu romanul Benjamin Adegbuyi şi a părăsit ringul învins. Într-un alt superfight, la categoria 71 de kg, Claudiu Bădoi l-a învins cu emoţii pe grecul Stelios Papadopoulos.

Ca organizare, gala a avut plusuri şi minusuri. Un lucru bun este că unii sportivi au intrat în ring pe melodii cântate live de artiştii de la Filarmonica „Oltenia“ din Craiova, iar ca „bilă neagră“ ar fi faptul că prezentarea sportivilor s-a făcut doar în limba engleză.

În faţa unei asistenţe destul de reduse, puţin peste 1.000 de spectatori, luptătorii români au câştigat meciurile disputate, sâmbătă, în Polivalenta din Bănie, în cadrul galei Superkombat World Grand Prix, organizată de Eduard Irimia. Victoriile românilor nu au fost pe linie, singura excepţie fiind Ionuţ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 21 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 21 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°