Reprezentanţi ai Ordinului Arhitecţilor din România – Filiala Transilvania, cadre didactice de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi specialişti din Primăria Zalău au dezbătut, luni, soluţiile prin care ar putea fi reamenajată zona centrală a municipiului.
Dezbaterea a avut ca scop identificarea unor strategii arhitecturale şi de design care să permită readaptarea arealului Piaţa 1 Decembrie 1918, strada Unirii, pasaj strada Unirii şi Piaţa Iuliu Maniu la nevoile socio-culturale, arhitecturale şi funcţionale actuale.
Condiţia elementară o reprezintă tratarea într-un mod unitar a respectivei zone, mai exact conectarea funcţională, urbanistică şi evolutivă a centrului istoric al Zalăului, Piaţa Iuliu Maniu, la mai „moderna” Piaţă 1 Decembrie 1918.
Întâlnirea a fost precedată de o expoziţie în aer liber, pe platul din faţa Prefecturii, organizată de OAR, cu cele mai bune proiecte de urbanism şi amenajări ale unor spaţii publice din România.
comments
Reprezentanţi ai Ordinului Arhitecţilor din România – Filiala Transilvania, cadre didactice de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi specialişti din Primăria Zalău au dezbătut, luni, soluţiile prin care ar putea fi reamenajată zona centrală a municipiului.
Dezbaterea a avut ca scop identificarea unor strategii arhitecturale şi de design care să permită readaptarea arealului Piaţa 1 Decembrie 1918, strada Unirii, pasaj strada Unirii şi Piaţa Iuliu Maniu la nevoile socio-culturale, arhitecturale şi funcţionale actuale.
Condiţia elementară o reprezintă tratarea într-un mod unitar a respectivei zone, mai exact conectarea funcţională, urbanistică şi evolutivă a centrului istoric al Zalăului, Piaţa Iuliu Maniu, la mai „moderna” Piaţă 1 Decembrie 1918.
Întâlnirea a fost precedată de o expoziţie în aer liber, pe platul din faţa Prefecturii, organizată de OAR, cu cele ma