Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termenul limită de depunere a formularului 201 de către persoanele fizice este 27 mai 2013

Publicat in Glasul Aradului, luni 20 mai 2013 ·

Termenul limită de depunere a formularului 201 – “Declaraţia privind veniturile realizate din străinătate” pentru veniturile anului 2012, la Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală (ANAF) este data de 27 mai 2013, potrivit unui comunicat de presă al ANAF, remis, luni, AGERPRES. Depunerea formularului 201 după data de 27 mai 2013 precum şi nedepunerea acestuia se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 50 şi 500 lei. Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România şi persoanele fizice care îndeplinesc, pentru anul de raportare, condiţiile de rezidenţă. Aceasta se depune pentru veniturile din străinătate, impozabile în România, cum ar fi venituri din profesii libere, din activităţi comerciale, din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, venituri sub formă de dividende, sub formă de dobânzi, din premii, din jocuri de noroc, din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, câştiguri din transferul titlurilor de valoare şi venituri sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen. ‘Declaraţia se depune şi de persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România, şi de persoanele fizice care îndeplinesc, pentru anul de raportare, condiţia prevăzută la art.40 alin.(2) din Codul fiscal, care desfăşoară activitate salarială în străinătate şi sunt plătite pentru activitatea salarială desfăşurată în străinătate de către sau în numele unui angajator care este rezident în România sau de un sediu permanent în România (veniturile salariale reprezintă cheltuială deductibilă a unui sediu permanent în România), în cazul în care acelaşi venit din salarii a fost supus impunerii atât în România, cât şi în străinătate’, se arată în document. Potrivit sursei citate, veniturile

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO România - Olanda 0-3, analizat la GSP Live Special » Alex Barbu a avut invitați de marcă

Gazeta Sporturilor acum o ora
3-0 („optimile” Campionatului European, azi, 19:00) a fost analizat în cadrul a 3 ediții speciale de GSP Live. Invitații lui Alexandru Barbu au fost Leo Grozavu, Raul Rusescu și Dan Alexa. Leo Grozavu

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum o ora
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 2 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum o ora
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Joe Biden acordă vineri primul interviu după dezbaterea cu rivalul Donald Trump. Între timp, tot mai mulți democrați pun la îndoială starea sa

Ziare.com acum o ora
Preşedintele american Joe Biden va acorda vineri, 5 iulie, primul său interviu de la dezbaterea cu rivalul său Donald Trump, în cursul căruia performanţa sa a fost considerată dezastruoasă, a anunţat marţi, 2 iulie, ABC News, relatează AFP. Un prim

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum 5 ore
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 7 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 5 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 25 minute
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 9 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/38°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

20°
mar.

19°/32°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

25°
mar.

21°/28°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/24°
mie.

13°/16°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/22°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°