Un polițist constănțean și-a dat demisia după ce pe numele său a început o cercetare de către colegii săi, după ce acesta ar fi fraternizat cu un grup de hoţi de fier vechi. Un polițist constănțean și-a dat demisia după ce pe numele său a început o cercetare de către colegii săi, după ce acesta ar fi fraternizat cu un grup de hoţi de fier vechi.
În fapt, acționând în baza unor sesizări, polițiștii constănțeni au surprins în flagrant, în zona “Energia” din municipiul Constanța, mai multe persoane care sustrăgeau fier vechi.
Cu această ocazie s-a documentat și activitatea unui polițist, despre care existau date că nu ar fi luat măsurile legale împotriva respectivelor persoane. Comanda I.P.J. Constanța a deschis o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a producerii evenimentului.
Astfel, s-a constatat faptul că, la data de 17 mai a.c., agentul de poliție, fiind în serviciul de patrulare, ar fi luat fără aprobare autoturismul personal, s-ar fi deplasat pe strada Baba Novac în zona fostei societăți “Energia”, unde ar fi primit o sumă de bani de la două persoane care sustrăseseră fier vechi de la respectiva societate comercială. Dosarul polițistului a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.