Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CUGIR24: Elevii din Cugir vor primi peste 500 de burse de merit, studiu sau ajutor social, în semestrul II

Publicat in Alba24, marți 21 mai 2013 ·

În şedinţa Consiliului Local Cugir de joi se supun la vot categoriile, numărul şi cuantumul burselor şcolare din învăţământul local pentru semestrul II al anului şcolar 2013-2014. În Cugir, vor fi acordate în semestrul II 536 de burse în valoare totală de 94.884 lei.

Bursa de merit are valoarea de 35 de lei pe lună, cea de studiu 25 de lei pe lună, iar cele sociale, între 13 lei şi 35 de lei lunar. Cele de merit revin elevilor care au obţinut media generală de cel puţin 8,50 şi nota de purtare 10 în anul şcolar anterior sau au fost premiaţi la concursurile judeţene. Bursele de studiu sunt acordate elevilor care provin din familii cu un venit luna mediu pe membru de familie pe ultimele trei luni de cel mult egal cu salariul minim pe economie, au media generală peste 7 şi nota 10 la purtare.

Bursele de ajutor social revin elevilor orfani de ambii părinţi sau bolnavi, celor din mediul rural, care sunt şcolarizaţi în altă localitate, celor care provin din familii cu venituri reduse şi care nu deţin terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de 20.000 mp în zonele colinare şi 40.000 mp în cele montane.

Vezi repartizarea burselor pe unităţile şcolare din oraş, pe Cugir24.ro.

Foto: arhivă

URL scurt: http://alba24.ro/?p=195402

În şedinţa Consiliului Local Cugir de joi se supun la vot categoriile, numărul şi cuantumul burselor şcolare din învăţământul local pentru semestrul II al anului şcolar 2013-2014. În Cugir, vor fi acordate în semestrul II 536 de burse în valoare totală de 94.884 lei.

Bursa de merit are valoarea de 35 de lei pe lună, cea de studiu 25 de lei pe lună, iar cele sociale, între 13 lei şi 35 de lei lunar. Cele de merit revin elevilor care au obţinut media generală de cel puţin 8,50 şi nota de purtare 10 în anul şcolar anterior sau au fost premiaţi la concursurile judeţene. Bursele de studiu sunt acordate elevilor care pr

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Putea fi prevenită tentativa de asasinare a lui Trump din 2024? Un raport al Senatului SUA: „Nu a fost o singură eroare”

Mediafax acum 30 minute
Raportul a fost publicat la un an după ce un bărbat înarmat în vârstă de 20 de ani a deschis focul asupra lui Trump în Butler, Pennsylvania. Documentul acuză Secret Service de neglijență și defecțiuni de comunicare în planificarea și executarea miti

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 4 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum o ora
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°