Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfatul medicului. Părul trebuie spălat cu șampon numai o dată la 8-10 zile

Publicat in Covasna Media, marți 21 mai 2013 ·

Multe persoane spun că sunt nevoite să-și curețe părul zilnic. O mare greșeală, spun specialiștii, pentru că astfel se distruge sistemul de apărare al pielii scalpului. Doctorul Sorin Cadar spune că multe șampoane conțin chimicale, care agresează pielea scalpului.

Dacă folosiţi un şampon obişnuit atunci ar trebui să spălaţi părul o dată la opt-zece zile, spun specialiştii.

„Mă refer la șamponul și săpunul puternice, nu mă refer la acele produse pentru copii, glicerinate, foarte moi, foarte ușoare. Dacă vom apela la săpun sau șampon ușor, moale, deci nu excesiv de detergent, atunci putem merge la cinci-șapte zile, nu mai des. În rest, zilnic cu apă călduță”, explică dr. Sorin Cadar, medic primar ORL, specialist homeopatie.

Dacă spălaţi părul prea des cu şampon, pelicula de sebum care tapetează scalpul se distruge. Astfel, atât pielea, cât şi părul, vor avea de suferit, iar cantitatea de sebum se va mări.

„Din păcate, extrem de multe șampoane au chimicale, care agresează pielea scalpului, dar de foarte multe ori aceste substanțe se și absorb în organism, pentru că pielea este un organ – cel mai mare organ – care absoarbe substanțe și ne punem în pericol sănătatea generală”, spune dr. Cadar.

Bineînţeles, schimbarea nu se face brusc, ci treptat.

Dacă cineva obișnuiește să se spele zilnic, o să înceapă prima săptămână să se spele la două zile, a doua săptămână la trei zile, astfel încât în decurs de o lună și jumătate – două luni să ajungă la șapte-zece zile, este recomandarea medicului.

Puteţi face trecerea cu ajutorul unui şampon natural pe bază de muşeţel, nuc sau mentă.

(digi24.ro)

Comentarii.

Multe persoane spun că sunt nevoite să-și curețe părul zilnic. O mare greșeală, spun specialiștii, pentru că astfel se distruge sistemul de apărare al pielii scalpului. Doctorul Sorin Cadar spune că multe șampoane conțin ch

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 44 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 10 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 3 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°