Scris de Simona Albinaru - Elevii celor şase clase a III de la Şcoala Gimnazială nr. 11 din Oradea au avut parte ieri de o experienţă inedită.
Un autocar super-tehnologizat intitulat Laboratorul verde al reciclării a poposit în faţa şcolii. În autocarul dotat cu aparatură IT modernă copii au urmărit un film de animaţie pe tema colectării selective şi un spot didactic care le-a explicat ce înseamnă reciclarea ambalajelor. Pe tabletele şi monitoare LCD cu care este echipat laboratorul elevii au putut juca un joc al colectării selective, trebuind astfel să arate că ştiu în ce fel de recipient trebuie aruncat fiecare tip de deşeu.
Mâine va veni rândul elevilor de la Colegiul naţional „Iosif Vulcan” să explozeze Laboratorul verde al reciclării.
„Colectarea selectivă a deşeurilor este una dintre priorităţile Primăriei Oradea, în municipiul nostru această activitate fiind introdusă în 2010”, a precizat Mircea Mălan, viceprimarul Oradiei, prezent şi el la acţiune.
Laboratorul Verde al Reciclării este un proiect educaţional dezvoltat la nivel naţional. Programul reprezintă o noutate atât din punct de vedere al conţinutului informaţional cât şi al formatului revoluţionar pe care îl propune şi anume educaţia experenţială”, spune Gabriela Neacşu, reprezentanta EcoRom Ambalaje, ONG -ul care a organizat această acţiune.
Scopul acestui proiect este ca elevii să înveţe ce este colectarea selectivă şi care îi sunt foloasele. În cadrul acestei ediţii a caravanei Laboratorul verde va ajunge în 11 localităţi din ţară la proximativ 3.000 de elevi.