Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AFACEREA CU TERENURILE ARMATEI. Becali: 3 ani după gratii! Babiuc şi Cioflină: 2 ani cu executare! DEFINITIV! Ce părere ai despre aceste pedepse? | DEZBATEREA ZILEI

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 21 mai 2013 · · ·

Deputatul Gigi Becali, membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare. Cei trei urmează să fie încarceraţi pentru executarea pedepsei.

1 /.

Update Curtea Supremă va transmite astăzi sentinţa către instanţa de executare, adică Tribunalul Bucureşti care va dispune mai departe punerea în executare a hotărârii de către Poliţie.

EDITORIAL: Becali e cazat la pușcărie, noi rămânem cu o mare problemă

După ce vor primi mandatul de executare poliţiştii vor merge la Gigi Becali acasă sau în locul în care se află şi îl vor ridica şi îl vor încarcera. Becali va fi încarcerat la penitenciar. În faţa biroului în care se află Gigi Becali se află peste 30 de ziarişti. În urmă cu puţin timp, în biroul în care se află Gigi Becali a intrat şi Daniel Fenechiu, avocat şi deputat PPDD. Gigi Becali : Mă prezint SINGUR la arest. Am fost FRAIER că m-am întors în țară. Voi cere GRAȚIEREA / LIVE TEXT

Condamnări pe linie

Dumitru Cioflină

Completul de cinci judecători adecis admiterea recursului făcut de DNA şi a decis condamnarea celor trei acuzaţi principali din dosar: Gigi Becali, Victor Babiuc şi Dumitru Cioflină.

Victor Babiuc

Toţi trei au primit câte doi ani de închisoare şi suplimentar timp de cinci ani vor avea interzise mai multe drepturi. Fiica lui Babiuc, Ioana Babiuc, a fost achitată. Becalii îşi face bagajele pentru puşcărie | LIVETEXT

Deputatul Gigi Becali trebuie să execute trei ani de închisoare, după ce s-a contopit condamnarea de doi ani cu cea de trei ani cu suspendare primită în dosarul de sechestrare de persoane. Gigi Becali a fost co

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum 42 minute
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 53 minute
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum o ora
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/26°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°