Prefectul judeţului Alba a avut o întâlnire cu medici psihiatri din Alba Iulia şi reprezentanţi ai Casei de Asigurări de Sănătate, referitoare la modul de acordare a consultaţiilor în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba. Gheorghe Feneşer a prezentat situaţia sesizată de mai mulţi pacienţi, cu privire la eliberarea reţetelor bolnavilor cronici de la Spitalul de Psihiatrie Alba.
„În prezent au acces săptămânal la reţete compensate (gratuite) un număr limitat de 14 persoane, ceea este prea puţin, în contradicţie cu numărul mare de pacienţi, fapt care duce la o nemulţumire generală şi haos, deoarece în aceste condiţii oamenii rămân fără medicamente. Au fost situaţii când bolnavii au venit pentru eliberarea reţetelor de la ora 3 dimineaţa şi nu au obţinut prescripţii medicale decât 14 persoane”, a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.
„În urma discuţiilor purtate, având în vedere faptul că numărul de consultaţii este limitat la 14, o consultaţie durând circa 30 minute, conform Contractului-cadru, iar cererea pacienţilor este foarte mare, s-au identificat două soluţii pentru ieşirea din această criză: pe baza scrisorii medicale a medicilor specialişti psihiatrii, medicii de familie să fie abilitaţi să prescrie tratamentul, indiferent de Protocolul de prescriere a medicamentului şi totodată, la cererea asiguratului, dacă acesta solicită în mod imperativ consult de specialitate psihiatric, inclusiv eliberarea unei reţete în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi decontate de casele de asigurări de sănătate, aceste servicii medicale se pot efectua, dacă asiguratul achită contravaloarea consultaţiei medicale”, a concluzionat prefectul Gheorghe Feneşer.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=195254
Prefectul judeţului Alba a avut o întâlnire cu medici psihiatri din Alba Iulia şi reprezentanţi ai Casei de Asigurări de Sănătat