Detectivii Ministerului Sănătății au elucidat misterul morții a douăzeci și cinci de bihoreni cu drept de vot, anchetînd la reanimare cîțiva orbeți care nu își mai găsiseră drumul către casă.
Aidoma unor băutori de Beaujolais care ar tresări de plăcere la reclama “Babanu nouveau est arrivé”, domnii respectivi confundaseră o loțiune cu buchet de metanol pentru îngrijirea pielii cu butelcuțele de spirt medicinal, derutați și de faptul că eticheta conținea același ispititor îndemn “bun numai pentru uz extern”.
Povestea pare extrasă din suburbiile moscovite ale epocii lui Mihail Gorbaciov, cînd tătucul comunismului cu meclă umană a ascuns vodca după dulap. Societatea civilă a alcoonauților profesioniști a reacționat atunci prompt, scrijelind pe zidurile Kremlinului “Mișa, tî ne prav!” (Mișa, n-ai dreptate!) și consolîndu-se cu spirtoasele din parfumerii.
Cînd reprezentantul unui grup de machitori din fața Catedralei Vasili Blajennîi a comandat într-o zi șapte sticluțe cu loțiune de după ras plus o fiolă cu parfum de viorele, văzînd mirarea vînzătoarei, i-a explicat fîstîcit: “Știți, e și o doamnă cu noi”.
Dacă Moscova n-a crezut în lacrimi, Bucureștiul pare să nu creadă nici în bocete.
Vigilenți cînd e vorba de controlat cazanele de țuică ale țăranilor români, reprezentanții statului au nasul înfundat cînd e să detecteze boarea otrăvită a capitalismului sătesc, ce adie dinspre rafturile magazinelor cu băuturi “tip vodcă” și “tip vin”, cu genocid și matrafox, cu lichioruri extrase din gumari naturali și cu celebrele sucuri albastre, prăzulii și gălbui produse de Chemical Brothers pentru stîrpirea copilașilor mioritici.
De ce să ne mirăm că speranța de viață a pălmașilor de cîmpie nu o depășește pe cea a aurolacilor de la oraș, cînd însăși cucoana care a explicat decesul drojdierilor ce confundaseră etichetele părea angajata Instit
