Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dupa 350 de operatii estetice, ar dori sa fie ca inainte

Publicat in Ziare.com, marți 21 mai 2013 ·

Greu de crezut ca pentru modelul britanic Alicia Douvall a venit o zi in care aceasta, regretand interventiile facute in scop estetic, le-a cerut medicilor sa-i scoata toate implanturile de la nivelul fetei.

Dependenta de operatiile estetice, Alicia Douvall, 34 de ani, a inceput sa frecventeze cabinetele specialistilor esteticieni inca de la varsta de 17 ani, pentru a le cere sa-i ajusteze cu bisturiul acele parti ale corpului de care nu era multumita. Intr-un interviu acordat ziarului The Sun, aceasta a marturisit ca, in toti acesti ani care au trecut, s-au adunat 350 de operatii estetice, care in final i-au distrus viata.

Desi la un moment dat a mers chiar intr-un centru psihiatric din Malibu, pentru a incerca sa scape de aceasta obsesie privind modelarea corporala, a realizat cu adevarat cat de grava e situatia in care se afla, in urma cu 16 luni, cand a nascut-o pe Papaya, a doua sa fetita: "Mi-am tinut fetita in brate pentru prima data si nu am putut sa-i zambesc. Mi s-a rupt inima", povesteste Alicia Douvall, explicand ca, in cursul unei operatii, un nerv i-a fost lezat, intervenind o paralizie pe partea stanga a fetei.

Desi nici apa nu poate bea decat cu ajutorul unui pai, tanara spera ca va veni o zi in care sa le poata zambi cu toata fata copilelor sale. In acest scop, a facut un prim pas: s-a supus unei operatii dificile, de data aceasta pentru a i se scoate toate implanturile faciale, 17 la numar.

Pentru a se elimina aceste "adaosuri", nasul si maxilarul i-au fost rupte, s-a intervenit asupra pometilor, buzelor si barbiei, iar urechile i-au fost taiate, pentru a permite pielii sa fie intinsa, apoi i-au fost cusute la loc. "Ma uit in oglinda si greu ma recunosc. Ma uit apoi la fotografiile de la 17 ani, inainte de prima operatie si ma gasesc atat de frumoasa. Viata nu mai inseamna nimic pentru mine acum", spun

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 39 minute
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum o ora
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 2 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 4 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Aproape 800 de persoane au fost ucise în apropierea centrelor de ajutor umanitar din Gaza, începând din luna mai, susține ONU

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat vineri că, de la sfârşitul lunii mai, cel puţin 798 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să ajungă la

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°