Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi s-a decis intervalul pentru desfășurarea viitoarelor alegeri europene: 22 – 25 mai 2014

Publicat in News Timisoara, marți 21 mai 2013 ·

Parlamentul European a adoptat astăzi un proiect de decizie potrivit căruia alegerile europene de anul viitor vor avea loc în perioada 22-25 mai 2014.

Anunțul a fost făcut într-un comunicat al Parlamentului European postat pe pagina de internet a instituţiei.

Prin această decizie, data alegerilor europene din 2014 a fost devansată, astfel încât acestea se vor desfăşura în perioada 22-25 mai şi nu în perioada 5-8 iunie.

Proiectul de decizie privind devansarea următoarelor alegeri europene de la 5-8 iunie la 22-25 mai reflectă cererea Parlamentului European exprimată în rezoluţia adoptată în 22 noiembrie 2012.

Deputaţii europeni au recomandat organizarea viitoarelor alegeri în luna mai şi nu în luna iunie, cu scopul de a oferi următorului PE mai mult timp să se pregătească pentru alegerea preşedintelui Comisiei Europene, stabilită pentru luna iulie 2014.

În plus, perioada 5-8 iunie 2014 coincide cu weekendul de Rusalii și cu vacanţa şcolară în multe state membre.

Sursa info: www.mediafax.ro Sursa foto: Vincent Kessler/Reuters / www.nytimes.com Articole similare: Vești îmbucurătoare pentru Serbia! Un economist german semnalează turismul pentru beneficii sociale al romilor: “Aceşti indivizi primesc beneficii în valoare de 382 de euro pe lună!” Cel mai scump câine din lume valorează peste un milion de euro Banii nu aduc fericirea… Floyd Mayweather e la “mititica” ÎNSPĂIMÂNTĂTOR: O fată cântă karaoke într-un acvariu cu zeci de şerpi VIDEO Soartă crudă: Sophie Firth, vedeta de 3 ani din “Emmerdale”, a murit după ce i-a luat foc rochiţa Egiptenii, fără Youtube Lovitură pentru clienţii saloanelor de bronzat

Parlamentul European a adoptat astăzi un proiect de decizie potrivit căruia alegerile europene de anul viitor vor avea loc în perioada 22-25 mai 2014.

Anunțul a fost făcut într-un comunicat al Parlamentului European postat pe pa

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum o ora
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 41 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°