Cel puţin 51 de persoane au murit în urma unei tornade care a făcut ravagii ieri după-amiază în oraşul Moore din suburbiile Oklahoma City (sudul Statelor Unite), distrugând cel puţin două şcoli şi sute de case, a transmis televiziunea CNN, citată de AFP, informează Mediafax. Conform postului local KFOR/NBC, două dintre persoanele ucise sunt o mamă şi copilul său care se refugiaseră într-un congelator.
Anterior bilanţul era de cel puţin 37 morţi, conform unui responsabil medical din Oklahoma City, în timp ce postul local KFOR afirma că 24 de persoane sunt date dispărute sub dărâmăturile şcolii elementare Plaza Towers. Copii au fost “scoşi” de sub dărâmăturile unei şcoli din Moore, un oraş de aproximativ 55.000 de locuitori, lovit puternic de această tornadă de mari dimensiuni. Copii s-ar putea afla sub dărâmăturile şcolii Plaza Towers, în apropiere de care se strânseseră părinţii îngrijoraţi, ţinuţi la distanţă de echipele de salvare, conform presei locale.
Centrul medical din oraş a fost evacuat, conform unui purtător de cuvânt al CNN şi toţi pacienţii au fost transportaţi către alte spitale. Garda naţională a fost chemată. Adăposturi de urgenţă au fost amplasate în oraşul Oklahoma City, mai ales în biserici. La sfârşitul după-amiezii, tornada a trecut de Moore şi părea să ameninţe oraşul Meeker.
Agenţia meteorologică naţională a evaluat tornada ca fiind de o forţă EF-4, scara de amploare a tornadelor, ceea ce înseamnă că este o tornadă cu rafale de vânt între 260 şi 320 de kilometri pe oră. “Ne aşteptăm ca această furtună să continue să se mărească în Oklahoma”, a declarat anterior pentru postul american CNN guvernatoarea statului Mary Fallin, în timp ce serviciile de meteorologie au făcut apel către locuitori să se protejeze.
Preşedintele Barack Obama “urmăreşte evoluţia situaţiei”, a declarat un responsabil al Casei Albe, iar FEMA, servici