Am tot evitat să scriu (și) în ziar despre Cezărică al nostru și Eurovision-ul dar gata!, nu mai rezist, când văd atâtea bocete naționaliste care pun la colț televotingul conspiraționist. Știu că acest concurs (de parcă ar fi primul sau ultimul așa) nu doar premiază subiectiv arta (până la urmă simțirea nu se măsoară electronic) ci se bazează și pe reciprocități (ba nordice, ba central europene, ba ex-sovietice, ba stanga-dreapta Prut, după cum s-a văzut). Însă, la fel ca la fotbal, nu te poți plânge că te-a furat arbitrul când tu nu ai văzut mingea sau nu ai trecut de centrul terenului. Nu mă pricep la critică de artă, astfel că o să ocolesc chestiunile absolut tehnice la acest capitol, dar am să invoc ce spun alții mai deștepți ca mine. O fi vocea lui Cezar super/ extra / colosală dar parcă vorbim totuși de un concurs de muzică ușoară, nu?. Unde piesa căștigătoare devine hit și apoi o fredonează tot poporul în drum spre autobuz, la muncă pe șantier sau în birou și, biensur, la petreceri. Ați încercat, cu vocile voastre non-profi să cântați acest „It’s my life”? Nu vă forțați prea mult că o să aveți gât de girafă… Ținuta. Ei, aici e aici. Să fie sănătoasă și creatoarea care astfel și-a făcut reclamă pe banii televiziunii române (ăia pe care îi plătiți lunar odată cu factura la curent), dar oricât de răutăcioși ar fi străinii care ne așteaptă la colț, eu tare am fost de acord cu ce au scrie ei, gen „Elvis vampir”, „”Ținută de travestit”, „Bărbat în rochiță cu decolteu până la buric” și multe altele pe care nu le mai pomenesc din diverse motive, inclusiv din rușinea de a fi fost astfel reprezentați. Model anticultural. Și mă refer – apropo de bocetele că nu au votat românii din Italia și Spania ca altădată – la ceea ce românul simplu, ăla de trebuia să toace un euro sau doi ca să-l facă pe Cezar vedetă crede el despre muzică, despre un cântăreț. O doamnă supărată pe r