Creştin ortodocşii îi prăznuiesc la 21 mai pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, sărbătoare ce are strânsă legătură cu taina şi puterea Sfintei Cruci. Este o importantă sărbătoare a creştinătăţii, cu atât mai mult cu cât, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât să fie prăznuiţi în mod deosebit, 2013 fiind “Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”.
“Pentru poporul român dreptcredincios – subliniază Preafericitul Părinte Patriarh Daniel – anul 2013 este şi un prilej de rememorare a legăturilor istorice pe care Sfinţii Împăraţi le-au avut pe teritoriul ţării noastre din nordul Dunării. Sfântul Constantin a dezvoltat o activitate deosebită în favoarea locuitorilor de atunci din spaţiul carpato-danubiano-pontic. El a fost împărat timp de 31 de ani (306-327), iar pe teritoriul ţării noastre a zidit zeci de biserici, a construit un pod nou peste Dunăre şi a ţinut foarte mult să reromanizeze Dacia după retragerea împăratului roman Aurelian şi să continue creştinarea poporului de aici, începută de Sfântul Apostol Andrei”.
“Fericitul şi pururea pomenitul Constantin, - după cum ne aflăm din volumul Vieţile Sfinţilor de peste tot anul - a fost fiu al lui Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. (...) Acest Constanţiu, (...) când Maximian Galeriu, dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti”.
Constanţiu l-a învăţat bunacuviinţă pe fiul său, Constantin, care avea să devină primul împărat al creştinilor. Sinaxarul ne spune că “după ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat de dumnezeias