Activitatea „ Bucurie, veselie, cu animale de companie”, s-a desfăşurat în amfiteatrul din incinta Grădinii Zoologice din Târgu-Mureş, în data de 20 mai. Aceasta este cea de-a patra activitate din cadrul Proiectului Educaţional „ Prietenul meu necuvântător”, proiect derulat de Grădiniţa cu Program Prelungit „Arlecchino” din Târgu-Mureş, la care au participat preşcolari de la Grădiniţa cu Program Normal Nr. 3 , Grădiniţa cu Program Normal “Tudor Vladimirescu”. Parteneri în organizare şi suport logistic sunt Grădina Zoologică din Târgu-Mureş şi Clinica Veterinară “R&R”.
40 de preşcolari şi 7 cadre didactice
Activitatea din data de 20 mai a cuprins un mic spectacol artistic prezentat de fiecare din cele patru grădiniţe participante. Ca şi număr de participanţi, au fost 40 de preşcolari şi 7 cadre didactice precum şi părinţi spectatori. S-au bucurat foarte mult atât copiii cât şi părinţii prezenţi în număr mare. La final, toţi copiii au dansat împreună pe cântecul urşilor de jeleu şi pe melodia “La zoo”. “Urmează să ne întâlnim la concurs pe tema celor patru animale de companie, câine, pisică, papagal şi chinchilla, în data de 14 iunie 2013”, a explicat Georgiana Fechete, director al Grădiniţei cu Program Prelungit „Arlecchino”.
“Sunt onorată că putem fi parteneri”
“Din partea Grădinii Zoologice este o onoare colaborarea între cele două instituţii şi sper că cei mici vor beneficia de o educaţie specială”, a declarat Kopacz Andras, director al Grădinii Zoologice din Târgu-Mureş. Unitatea a fost felicitată şi pentru interesul lor privitor la educaţia ecologică. “Mă bucur că aţi sosit în Grădina Zoologică din Târgu -Mureş! Educaţia ecologică este importantă pentru instituţia noastră şi sunt onorată că putem fi parteneri. Felicitari cadrelor didactice!”, a ţinut să precizeze Biro Ildiko, biolog.
“Copiii iubesc şi mai mult animalele”
“De cân