După un început timid, în care reticenţa vizavi de constituirea în asociaţii de proprietari a făcut ca numărul cererilor de finanţare pentru programul de reabilitare termică a blocurilor cu fonduri europene să fie foarte mic, zălăuanii au prins, se pare, gustul şi fac coadă la Primărie pentru a depune dosare de finanţare.
În şedinţa Consiliului Local de luni a fost aprobată promovarea de către Primăria Zalău a unor cereri de finanţare pentru reabilitarea termică a încă 17 blocuri din oraş.
Locatarii din încă 17 blocuri din Zalău s-au constituit în asociaţii de proprietari şi au depus actele la Primărie pentru a accesa Programul de reabilitare termică a locuinţelor cu fonduri europene. Potrivit proiectelor de hotărâre supuse astăzi aprobării consilierilor locali, este vorba despre blocurile Horea, R, N, C1, IJGCL, M10, D 48, G1, B120 şi D, dar şi despre blocurile M9, M12, P12, T1, E1, E2 şi E3. Proiectele trebuie depuse la Ministerul Dezvoltării sub formă de pachete cu o valoare minimă fiecare de 1,7 milioane de lei. În luna aprilie au mai fost depuse, din Zalău, încă cinci astfel de pachete.
Prin acest program de finanţare, 60 la sută din costurile izolării termice sunt acoperite din fonduri europene şi de la bugetul de stat. Restul de 40 la sută este suportat de la bugetul local şi de asociaţiile de proprietari. Contribuţia asociaţiei merge de la 10 la sută, în cazul în care peste jumătate dintre locatari au venituri mai mici de 150 de euro pe membru de familie (venit net lunar), la 30 la sută, dacă veniturile a cel puţin 50 la sută dintre cei ce locuiesc acolo ajung până la 500 de euro. În cazul blocurilor din Zalău, locatarii vor avea de suportat 20 la sută din valoarea investiţiei, restul de 20 la sută din cofinanţare urmând să fie asigurată de primărie.
Municipalitatea va asigura, în primă fază, din bugetul local, şi sumele