S-au epuizat 32 de etape din Liga Naţională. Prea multe schimbări nu s-au mai produs, dar analizele, comentariile şi supoziţiile s-au intensificat. Vedem partide în care „artiştii” de pe dreptunghiul verde joacă de parcă sunt seduşi, fiind absenţi de la ceea ce ar trebui să se întâmple! Toată lumea analizează şi interpretează…
Cei din subsolul clasamentului se leagă, firesc, de faptul că cei trei nelicenţiaţi se duc în liga secundă şi de aceea speră ca să mai retrogradeze doar echipa de pe ultimul loc.
Cei care diriguiesc fotbalul au gândul dominat de criza pe care o traversează sportul, ca o consecinţă imediată a situaţiei economico-financiare în care se zbate România şi ar dori să producă o structurare „naturală” a ligilor naţionale. Am solicitat unui amic, amator de statistici complete, să îmi ofere situaţia jucătorilor sub 20 de ani din cele trei ligi. Un număr mare de pagini din care nu am desprins aproape nimic pe linia scopului şi interesului meu… Am ajuns la concluzia că s-au deteriorat, fără precedent, calitatea şi valoarea fotbalului nostru. Piramida actuală există ca formă, dar este fără conţinut. Nu există nicio speranţă chiar dacă am dori să fim optimişti. Competiţiile pentru copii şi juniori sunt asigurate, în proporţie covârşitoare, de echipe organizate datorită regulamentului, şi nu scopului, de a produce talente… Aşa că la acest capitol nu sunt speranţe. Finanţarea cluburilor este şi ea precară. Cu mici excepţii, numărabile la numai două-trei cluburi, există datorii mai vechi sau mai noi care aduc „umbra” pe stadioane… Toată lumea apare nedumerită… Dacă spui cuiva „bună ziua”, nu scapi de şapte-opt întrebări care se referă la jucători, antrenori, stadioane, cupe europene, campionate etc… Şi, în final, nelipsita „îmbărbătare”: „Aduceţi jucători valoroşi, plătiţi salarii bune şi luaţi campionatul…”. Nimeni nu se referă la struct
