Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Claudio Marinelli – un poet al imaginii, la Universitatea de Vest. Semne italiene în viziunea unui artist fotograf cu har

Publicat in Ora de Timis, marți 21 mai 2013 ·

Un veritabil poet al imaginii surprinzătoare, sugestive și adânc mișcătoare se dovedește a fi Claudio Marinelli, autorul expoziției de fotografii Macchie italiane, al cărei vernisaj a avut loc, aseară, la UVT, în prezența unui select public viu interesat.

Cele peste 60 de fotografii alb-negru și color pot fi admirate, până la sfârșitul lunii în curs, în Aula festivă a Bibliotecii Centrale Universitare Eugen Todoran.

Organizată sub auspiciile Consulatului General Italian din Timișoara, expoziția este un elogiu al unor locuri, tradiții seculare, instantanee cotidiene elocvente surprinse de sensibilitatea fotografului în Italia Centrală și de Nord. La cererea asistenței, în toamna acestui an, același talentat artist perugin va propune publicului timișorean o expoziție dedicată fascinantului Sud italian.

Atras de fotografie încă din adolescență, pasionat și de portret, Claudio Marinelli s-a perfecționat cu maeștri fotografi reputați precum Franco Fontana, Roberto Rocchi, Manfredi Bellati, Gianni Berengo Gardin.

Prefațarea evenimentului a fost realizată de doamna Gloria Gravina, lector italian la Universitatea de Vest timișoreană și atașat cultural pe lângă reprezentanța diplomatică menționată.

O inițiativă simpatică s-a concretizat în votarea imaginii preferate de către fiecare dintre cei prezenți. Primele trei clasate vor fi publicate în numărul pe luna iunie al excelentei reviste bilingve Orizzonti culturali italo-romeni, publicație online prezentată — cu deosebit succes — la Salonul Internațional al Cărții de la Torino, cu numai trei zile în urmă. Aflată la mijlocul celui de al doilea an de apariție, revista este realizată de Afrodita Carmen Cionchin, doctor în Literatură italiană, strălucită absolventă a UVT, promoția 2001.

Articol de Viorica BĂLTEANU

Un veritabil poet al imaginii surprinzătoare, sugestive și adânc mișcătoare

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 46 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 38 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 12 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°