A început perioada recrutărilor pentru joburile sezoniere. Tinerii care vor să mai facă un ban pe timpul vacanţei pot opta atât pentru un job part-time, cât şi pentru a lucra în servicii în SUA, Grecia sau Cipru
Mii de tineri din România pleacă în fiecare vară la lucru peste hotare. Câştigă bani frumoşi, experienţa pe care o tot cer angajatorii atunci când vine vorba de încadrarea pe un loc de muncă, dar se pot şi distra.
Cei care trec de interviul de angajare pot alege un job în servicii în SUA, Grecia sau Cipru. Plecările au loc în iunie, iar întoarcerea în octombrie. Cele mai multe joburi sunt cele de ospătari sau de vânzători în magazinele de îmbrăcăminte.
Studenţii care pleacă prin programul „work and travel” în SUA au nevoie de 2.000 de dolari pentru viză şi biletul de avion. Angajatorii îi vor doar pe cei care ştiu engleza la nivel mediu şi au resurse financiare din care să poată trăi până primesc primul salariu. Câştigurile pot însuma la finalul perioadei între 3.000 şi 4.000 de dolari.
12 dolari pe oră în Grecia
Tinerii care vor să fie mai aproape de casă pot alege un job în turism în Grecia sau Cipru. Angajatorii nu caută doar studenţi sau persoane cu experienţă, dar aplicanţii trebuie să cunoască bine limba engleză pentru a fi selectaţi. Contractele sunt pe o perioadă de trei- şase luni, în staţiuni de pe malul Mării Egee.
Joburile sunt în hoteluri, restaurante, terase şi plaje. Sumele oferite ca retribuţie sunt între 9 şi 12 dolari pe oră, plus bacşişurile, iar programul de lucru este între 8 şi 10 ore pe zi. Cei mai mulţi angajatori asigură gratuit cazarea şi trei mese pe zi. La finalul perioadei, se eliberează o diplomă de calificare în domeniu recunoscută internaţional.
Prin programul „work and travel” în Grecia şi Cipru, studenţii pot câştiga între 450 şi 500 de euro pe lună, angajatorul asigură