Scriu, că poate aşa vor pricepe şi cei care ieri îmi replicau că simpatia declarată de premierul Ponta pentru G. Becali n-avea cum să influenţeze hotărârea Înaltei Curţi.

Bineînţeles că n-avea cum şi n-a influenţat-o, dar nu asta spuneam.

Bineînţeles că dl Ponta poate să aibă simpatii pentru cine doreşte, ca orice om.

Problema e comunicarea publică a acestei simpatii chiar înainte de a se pronunţa o sentinţă judecătorească.

Când primul ministru al României, şeful Guvernului, o persoană cu coeficientul de încredere şi capacitatea de a influenţa opinia publică din înălţimea funcţiei ale d-lui Ponta, îşi manifestă simpatia faţă de un ins judecat de o instanţă, el creează pentru mulţi imaginea de harpii, de femei rele, a celor trei judecătoare, care „au ceva cu Becali” de vreme ce condamnă un om simpatizat personal de premierul Ponta.

G. Becali a şi prins din zbor declaraţia lui Ponta, răcnind pe loc: „Cum să fiu eu vinovat, cum să fiu eu hoţ dacă mă simpatizează primul ministru?”

Iar la auzul sentinţei, magnatul din Pipera ne-a comunicat că, aidoma tuturor celor care i-au făcut lui rău vreodată, cele trei judecătoare „vor avea probleme mari, mari de tot, or să plătească”. Dl Ponta nu va avea probleme, căci el îl simpatizează pe dl Becali.

Prin urmare, e vorba de faptul că premierul României provoacă publicului antipatie faţă de Justiţie exprimându-şi simpatia pentru un infractor condamnat.

Asta în situaţia de faţă, în care G. Becali a fost condamnat. Dacă era achitat, atunci Justiţia apărea ca „gând la gând cu bucurie” cu premierul Ponta, care obţinea astfel mai multă simpatie a iubitorilor de Becali – pe această variantă probabil a şi mizat.

(Simpatie pe care, potrivit d-lui Becali, ar putea să şi-o ridice până la 35% preşedintele Băsescu, dacă îl graţiază.)

Ca să fiu bine înţeles: faptul ar fi fost la f