Atunci cand asfaltul n-a apucat sa devina fierbinte, Bucurestiul are ceva din racoarea unui zbor de fluture, se simte, de parca se ridica deasupra si da din aripi, ramanand fara greutate. Sursa imagine: jurnalul.ro
Si miroase a proaspat,
a vechi si frumos,
miroase a catifea uda
si a piatra,
miroase aidoma unui amestec
de primavara si vara,
imbratisate inaintea despartirii.
Devine frumos cu totul,
cu case vechi,
cu istoriile lor nespuse,
cu copiii din fata blocului,
cu gradini,
cu caldaramuri,
cu parcuri si povesti.
E perioada in care e fermecator
fara sa faca nimic,
e perioada in care
te poate cuceri
fara sa-si tradeze
adormitele cicatrice
si boli care-i bantuie totul,
mai putin sufletul.
Pentru ca e perioada in care
isi lasa sa umble pe strazi,
nestingherit si nevazut,
sufletul.
E tresarirea lui de orgoliu,
e tresarirea de boier,
care,dupa ce a trait
ani grei de suferinta,
se revolta fie si numai pentru o clipa
inundandu-se cu frumos
intr-un gest care-i asigura
supravietuirea.
Un aer nevazut,
ca un liant,
ii cotropeste strazile,
cladirile,
oamenii,
copacii
si-l face irezistibil,
dar, in egala masura,
si fragil, vulnerabil,
lasandu-l descoperit
asa cum o face arareori,
poate o singura data pe an…
SURSA: Jurnalul.ro
