Franța, numărul unu mondial la capitolul turism, privește către țările emergente. Imigranţii nu sunt prea doriţi, însă turiștii românii devin o prioritate
Chiar și cea mai vizitată țară din lume (81,2 milioane de vizitatori în 2012) are nevoie de mai mulți turiști pentru a-și menține la cote ridicate veniturile din această activitate. La urma urmei, pentru a bifa un plus la rezultatele de anul trecut, adică la încasările de 77 de miliarde de euro, Franța are nevoie de alte piețe, de noi turiști dornici să se piardă pe străzile înguste de pe malul Senei sau să încerce pârtiile de schi din Alpi.
Dacă britanicii, germanii și belgienii sunt cei mai numeroși când vine vorba de vizite în Hexagon, austriecii, cehii, ungurii și, mai ales, românii, reprezintă țintele francezilor pentru 2013. „Puterea economică a acestui sector va continua să crească în condițiile în care Franța va găzdui câteva evenimente majore în 2013, lucru care va permite revitalizarea piețelor mature, dar și atragerea de noi turiști“, spun reprezentanții biroului de promovare turistică a Franței, Atout France. „Evenimentele importante din 2013 vor contribui, de asemenea, la creșterea interesului vizitatorilor din țări precum Austria, Cehia și România“, completează aceștia.
Turism de peste 50 de milioane de euro
Peste 60% dintre turiștii care ajung în Franța vin la Paris, în cazul românilor procentele depășind chiar 85%, după cum declară agențiile de turism. Potrivit Atout France, anul trecut, aproape 127.000 de români au sosit în Franța. „Ne așteptăm ca, în 2013, numărul lor să fie mai mare și să-i atragem și către alte destinații din Hexagon, inclusiv Coasta de Azur și stațiunile montane de lux“, spun francezii. Și au intuit corect publicul român cu venituri medii și mari, pentru că apetitul turiștilor noștri pentru riviera franceză a fost simțit și de turoperatori, care orga