Era miezul verii. Miercuri, 26 iunie 1974. Părinţii Lenuţei au plecat dimineaţa la serviciu, lăsându-şi cei patru copii în grija Casandrei, o femeie în vârstă căreia cei mici îi spuneau “mamaie”. Era sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel, iar Casandra şi-a zis c-ar fi bine să meargă cu copiii la biserică, să-i împărtăşească. Pe Nicoleta, care nu împlinise 2 ani, a lăsat-o acasă cu Emil, băiatul cel mare, care avea atunci 8 ani. I-a luat cu ea doar pe Lenuţa şi pe Nelu, Bica, cum i se spunea.  

Fetiţa de 3 ani şi jumătate era îmbrăcată cu o rochiţă bleu, din supraelastic. În picioare avea sandale roşii, cu barete multe, iar la urechi – o pereche de cercei din metal galben, cu o pietricică albă.

Bica, frăţiorul ei de 5 ani, a povestit apoi părinţilor că, o dată ajunşi la biserica din bulevardul Barbu Văcărescu, s-au împărtăşit, apoi Casandra i-a lăsat să meargă în curtea bisericii, să se joace. Ea a rămas înăuntru, la slujbă. Cei doi copii s-au plictisit repede şi au plecat din curtea bisericii, crezând că pot ajunge, singurei, acasă. Locuiau nu departe, pe strada Opanez din Bucureşti. Numai că au luat-o într-o direcţie opusă, şi au rătăcit pe străzi, uitându-se prin vitrinele magazinelor, până când au ajuns pe Aleea Circului. Vă mai aduceţi aminte jocul din copilărie, cu “Omul negru” care venea, la o oră doar de el stabilită, şi încerca să-i prindă pe copiii ce alergau din calea lui, speriaţi? Lenuţa şi Bica s-au întâlnit, în acea zi, cu el!

Ancheta miliţiei

Au trecut 39 de ani, însă Bica îşi aminteşte această întâlnire de parcă ar fi fost ieri. “La un moment dat, cum mergeam noi aşa, ne-am întâlnit cu două femei care măturau pe strada, femei care lucrau la curăţenie. Ne-au oprit, au intrat în vorbă cu noi şi mie mi-au dat o bomboană sau două, nu-mi aduc aminte exact, şi un bănuţ. Una dintre femei ne-au luat de mână, însă eu m-am smucit