Persoanele fizice care au înregistrat, în 2012, venituri din drepturi de autor sau chirii trebuie să depună declarațiile anuale până pe 27 mai Sursa: ARHIVĂ EVZ
A rămas mai puţin de o săptămână până când românii care au realizat venituri din drepturi de autor, chirii sau activităţi agricole trebuie să depună la Fisc declaraţiile anuale. Există trei tipuri de declaraţii pe care trebuie să le aibă în vedere contribuabilii persoane fizice.
Cei care au obţinut în 2012 venituri din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor mobile şi/sau imobile, închirieri şi arendă trebuie să completeze Formularul 200. Totodată, vor depune această declaraţie şi cei care au încasat venituri din activităţi agricole, transferul titlurilor de valoare şi operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract.
Bani din specula valutară
Tot pe 27 mai este termenul- limită şi pentru depunerea declaraţiei 201 privind veniturile realizate din străinătate, cu excepţia salariilor. Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România, şi persoanele fizice care îndeplinesc, pentru 2012, condiţiile de rezidenţă. Este vorba de veniturile din străinătate, impozabile în România, cum ar fi cele din profesii libere, activităţi comerciale, valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, venituri sub formă de dividende sau dobânzi.
De asemenea, în categoria veniturilor care trebuie declarate prin completarea formularului 201 intră şi sumele provenite din premii, jocuri de noroc, transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal şi al titlurilor de valoare şi din operaţiuni de vânzare- cumpărare de valută la termen.
Atenţie la completare
Formularele 200 şi 201, precum şi formularul 230, prin care contribuabilii pot redirecţiona 2% din impozitul anual pe venit, se complete