Şase bănci cipriote cu depozite de peste 2 miliarde de euro fiecare sunt analizate, la care se mai adaugă analiza situaţiilor a 90 de mari debitori şi a 180 de deponenţi, plus 120 de clienţi selectaţi aleator
În cazul uneia dintre bănci, 58% dintre clienţi prezintă un grad ridicat de risc în ceea ce priveşte spălarea de bani
Aproape 60% dintre clienţii unei bănci cipriote prezintă un grad ridicat de risc în ceea ce priveşte spălarea de bani, iar aproape o treime din situaţiile deponenţilor băncilor din Cipru cuprind erori, se arată într-un raport de audit apărut în presa cipriotă, potrivit EUobserver.
Site-ul cipriot stockwatch.com.cy a publicat un rezumat al raportului, realizat în aprilie la solicitarea miniştrilor Finanţelor din zona euro de Moneyval, departament al Consiliului Europei, în colaborare cu compania americană de consultanţă Deloitte.
Raportul acuză băncile din Cipru că nu au luat măsuri suficiente pentru a preveni spălarea de bani şi alte afaceri ilicite, prezentând deficienţe serioase în această privinţă. Studiul se referă la şase bănci cipriote, cu depozite de peste 2 miliarde euro fiecare. Mai mult, raportul analizează situaţiile a 90 de mari debitori, cu împrumuturi în derulare în valoare totală de 16 miliarde euro, şi a 180 de deponenţi mari, cu un total de 8 miliarde euro în conturi. Acestora li se alătură 120 de clienţi selectaţi aleator.
În privinţa relaţiilor de afaceri cu potenţiali escroci, în raport se constată că 10% dintre clienţii analizaţi sunt "persoane expuse din punct de vedere politic". În cazul uneia dintre bănci, 58% dintre clienţi prezintă un grad ridicat de risc în ceea ce priveşte spălarea de bani.
Autorii raportului notează că au obţinut aceste informaţii printr-o verificare simplă a bazelor de date comerciale, deşi băncile nu au reuşit să detecteze problemele.
Sistemul banc